O româncă scrie povestea oraşului Freiburg/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi 11.04.2013

Şi nu orice fel de româncă... o doamnă ieşită din comun, izbutind să ţină din surpriză în surpriză pe cine-i cercetează biografia: a studiat în tinereţe fizica atomică şi apoi a tradus din poezia germană, este prima care a scris în România despre teoria fisiunii nucleare, dar a predat fizică la un grup şcolar, căci a avut de îndurat persecuţii ca fiică de mare teolog, a ales să emigreze împreună cu fiul ei în Germania, în 1984, şi a lucrat la Universitatea din Freiburg.

Aţi ghicit despre cine este vorba? Încă nu? Ţine conferinţe în mai multe ţări europene şi se simte datoare să se ocupe de moştenirea părintelui ei, spirit pe care Occidentul începe să-l descopere, să-l considere „Un Newton al ortodoxiei”. A scris poezie, dar acum trece la proză, se aventurează în teritoriul romanului istoric. Dar nu orice fel de roman, ci unul despre întemeierea oraşului... Freiburg.

Neobişnuita doamnă este Lidia Stăniloae şi ne obligă să o privim altfel, să uităm că are un nume de familie cu rezonanţă tot mai profundă. Interesată de oraşul unde a purtat-o viaţa, care şi seamănă cu Sibiul, poate chiar pasionată de istoria locului, a scris un roman ce evocă întemeierea oraşului Freiburg, Zahringerblutt apărut în limba germană în 2006.

La sfârşitul anului trecut a fost publicat în limba română la Editura Humanitas, cu titlul „Moştenitoarea” într-un moment prielnic ca orizont de aşteptare: romane istorice iubite în urmă cu decenii ale lui Vintilă Corbul şi de Rodica Ojog-Braşoveanu, ciclul „Cavalerii Ordinului Basarab” de Ioan Dan au invadat librăriile în ediţii noi şi au trezit gustul pentru istorie.

„Moştenitoarea” împleteşte adevărul istoric cu imaginaţia, intrigi politice ţesute abil cu poveşti amoroase, leagă Bizanţul şi cetăţile de pe Rin, căci personajul interesant vine de  la Dunăre. Simeon, un cioplitor în piatră, a văzut satele pârjolite de tătari, măcel după măcel au secerat vieţi de femei şi copii. Alege drumul spre apus, până ajunge în munţii Pădurea Neagră, la izvorul fluviului. Şi vede că bântuie şi aici bolile şi moartea, tâlhari şi uneltitori de rang înalt. El este străinul care leagă firele unor poveşti primejdioase.

Mai întâi – o poveste serioasă din sferele înalte: ducii Zahringer reuşesc prin politica lor inteligentă să-şi întindă puterea, fapt ce supără şi pe împărat şi episcopi. Iar unul dintre fraţi, Conrad, se află cu secole bune înaintea vremii sale, încalcă vechile cutume şi ignoră privilegii nobiliare şi clericale, aşa că întemeiază oraşul oamenilor liberi – Freiburg, bazat pe egalitate, pe respectul faţă de meşteşugari, negustori şi ţărani, cei ce aduc prin munca lor prosperitatea unui burg.

Apoi o poveste de iubire se naşte între doi tineri frumoşi, cu obârşii misterioase: Adelhaid este copila ducelui din afara căsătoriei, Bodo – fiul unui priceput şi bogat negustor, Urs. Cei doi se trezesc prinşi în păienjenişul unor intrigi veninoase, care ţintesc să distrugă puterea celor doi fraţi.

Nu lipseşte sihastrul venit nu se ştie de unde, care-i ocroteşte pe tinerii nesăbuiţi, el are darul de a tămădui ajutat de ierburile de leac, ştiinţa unor planuri nevăzute, ca şi un trecut legat de un mare secret ce duce la tron şi de originea lui Bodo. Sceleraţii care înspăimântă sunt un nobil desfrânat şi crud, un episcop înzestrat cu o minte malefică, alianţa lor aduce moarte şi nenorocire, ca şi o răzbunare pe măsură.

Apar şi tagmele umile, cum este cea a cerşetorilor, care posedă însă darul rar al loialităţii, vânătorii şi ostaşii capabili să-şi dea viaţa pentru stăpân. Castele şi cetăţi, colibe şi peşteri îl transpun pe cititor într-un secol frământat, când Apusul foşgăia de principi cu ambiţia domniei, când episcopii se amestecau în puterea lumească. Lidia Stăniloae reînvie în cititor amintirea lecturilor pasionate din Alexandre Dumas, trezind o plăcută nostalgie.

 

Lidia Stăniloae, „Moştenitoarea”, Editura Humanitas, 2012, 242 pag.