Banca centrală americană a început să se îngrijoreze de propria politică agresivă de stimulare economică

Autor: Bogdan Cojocaru 12.04.2013

O parte din membrii consiliului care stabileşte politicile Rezervei Federale americane (Fed) sunt tot mai îngrijoraţi de efectele secundare pe care le-ar putea avea programul de achiziţie de active prin care instituţia stimulează agresiv economia.

Dar majoritatea lor consideră că aceste pericole, precum instabilitatea sistemului financiar, creşterea bruscă a dobânzilor şi inflaţia, sunt deocamdată controlabile, scrie CNBC.

Transcrierile discuţiilor de la cea mai recentă şedinţă a Fed sugerează că oficialii se tem că vor apărea complicaţii dacă instituţia nu opreşte la timp politicile de printare de bani şi achiziţie de active.

„În particular, au identificat posibile riscuri legate de stabilitatea sistemului financiar, de funcţionarea anumitor pieţe financiare, de retragerea politicilor monetare acomodative când acest lucru va fi necesar şi de câştigul net al Fed“, se arată în minutele şedinţei din luna martie.

Însă, în pofida acestor îngrijorări, transcrierile nu lasă indicii că membrii consiliului vor opri prea curând actualele programe de stimulare ale băncii, cunoscute sub numele de programe de ajustare cantitativă.

În cea mai recentă versiune, banca centrală cumpără bonuri de trezorerie şi instrumente fiannciare garantate prin ipoteci de 85 de miliarde de dolari pe lună. Achiziţiile vor continua până când rata şomajului scade la un nivelul considerat acceptabil, de 6,5%. Critcii însă avertizează că lichidităţile astfel create pot forma bule speculative şi probleme legate de inflaţie.

Activele şi pasivele Fed totalizează 3.200 miliarde dolari, iar dobânda de politică monetară a băncii este aproape de zero.

Transcrierile de luna trecută au fost publicate cu o zi mai devreme decât s-a anunţat din cauza unei erori a Fed. Minutele au fost transmise pe e-mail.

Printre cei care au primit anticipat documentele se numără instituţii precum Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei, Ministerul de Finanţe al Austriei, dar şi angajaţi ai marilor bănci precum Citigroup, Goldman Sachs, J.P. Morgan Chase şi UBS, avocaţi şi traderi, pe scurt de toţi cei care au ca profesie tranzacţionarea activelor cu risc.

 

FMI: Băncile ar trebui să menţină politicile monetare relaxate

Creşterea economiei globale va fi lipsită de forţă şi anul acesta şi din această cauză băncile centrale ar trebui să menţină politicile monetare relaxate, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional Christine Lagarde.

„Datorită acţiunilor băncilor centrale, mediul economic nu mai pare atât de periculos ca acum şase luni“, a spus Lagarde, citată de agenţia Thomson Reuters.

Dar în timp ce condiţiile financiare dau semne de îmbunătăţire, aceste schimbări nu se observă şi la nivelul economiei reale. „Astfel, în actualele condiţii, are sens ca politica monetară să facă munca grea în această revenire rămânând acomodativă“, a explicat şefa FMI.

Dar politicile excepţional de relaxate ale băncilor centrale din economiile avansate stârnesc îngrijorări pentru economiile emergente, care se tem de reîntoarcerea capitalului cu care au fost inundate în ultimii ani în condiţiile în care investitorii au căutat câştiguri mai mari.

„Însă momentan aceste riscuri par să fie sub control“, a asigurat Lagarde.