Lungimea tronsoanelor de autostradă pe care se circulă în prezent în România

Autor: Andreea Neferu 13.04.2013

România are în prezent doar 530 de kilometri de autostrăzi, iar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) are în construcţie alţi circa 250 de kilometri de autostrăzi, arată datele CNADNR.

O mare parte dintre ei, 150 kilometri, ar fi trebuit să fie gata în luna aprilie a acestui an, însă vor fi inauguraţi cu cel puţin câteva luni întârziere, unul dintre motive fiind finanţarea precară, după cum anunţau recent constructorii.

Plata cu întârziere a lucrărilor, precum şi diferitele probleme întâlnite pe şantier, printre care devierile de utilităţi, au condus la amânarea termenelor de finalizare a autostrăzilor. Cele mai apropiate termene de deschidere de autostrăzi sunt luna mai, când ar urma să fie gata în întregime autostrada Deva-Orăştie, sau sfârşitul verii, când se vor finaliza lucrările pe Nădlac-Arad (lot 2) şi pe Orăştie-Sibiu (lot 1), potrivit constructorilor care lucrează pe aceste drumuri.

Cel mai lung tronson de autostradă pe care se circulă este Bucureşti-Cernavodă, de 151,5 km, urmat de autostrada Bucureşti-Piteşti, cu o lungime de 96 de km.

Cheltuim într-un an pe autostrăzi şi drumuri naţionale cât a costat Casa Poporului. Unde sunt şoselele? - citiţi www.zfcorporate.ro