Îmatriculările de autoturisme Dacia în UE au înregistrat la trimestru a treia mare creştere din UE

Autor: Marius Oncu 17.04.2013

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în UE au înregistrat în primul trimestru a treia mare creştere dintre mărcile prezente pe piaţă, de 14,9%, la 63.507 unităţi, în contextul unui declin general de aproape 10% la nivel european.



Doar Jaguar şi Honda au înregistrat creşteri mai mari decât Dacia. Astfel, înmatriculările Jaguar au urcat cu 21,5%, la 8.279 autoturisme, iar cele ale Honda cu 16,3%, la 40.499 unităţi. Piaţa auto europeană a coborât cu 9,8% în primul triemstru, la 2,99 milioane de unităţi, potrivit datelor anunţate, miercuri, de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Majoritatea mărcilor prezente pe piaţa europeană au înregistrat scăderi în primul trimestru.

Grupul Renault, care deţine Dacia, a consemnat un declin de 8,1%, la 253.606 unităţi, mai redus decât cel al pieţei europene, evoluţia constructorului francez fiind susţinută de rezultatele Dacia. Marca Renault a pierdut 13,9% în ianuarie-martie, ajungând la 190.099 unităţi.

Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 1,7% în primele trei luni ale anului trecut la 2,1%.

Grupul Volkswagen, lider în UE cu o cotă de piaţă de 24,2%, a înregistrat o scădere de 7,5%, la 723.075 unităţi.

În luna martie, înmatriculările Dacia au crescut cu 20,2%, la 23.261 unităţi, în timp ce piaţa europeană a pierdut 10,2%, la 1,3 milioane de unităţi. Doar Jaguar, cu 21,2%, la 5.045 unităţi, a avut o creştere mai puternică decât Dacia.

Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 1,3% în martie anul trecut la 1,8% în acest an.

Grupul Renault a scăzut cu 9,6%, la 100.056 unităţi. Declinul mărcii Renault a fost de 15,9%, la 76.795 unităţi. Înmatriculările de autoturisme noi ale grupului german Volkswagen au coborât cu 9%, la 309.401 unităţi.