Poliţiştii caută din casă în casă "suspectul numărul 2", într-o vastă operaţiune la vest de Boston

Autor: Valentin Vidu - Mediafax 19.04.2013

Mii de poliţişti puternic înarmaţi au mers din casă în casă vineri dimineaţa, în Watertown, o localitate din apropiere de Boston, în nord-estul Statelor Unite, în cadrul unei vaste operaţiuni de căutare a celui de al doilea suspect în atentatul care a îndoliat luni maratonul din oraş, relatează AFP.



Toate trenurile şi autobuzele au fost oprite în regiunea Boston, cu scopul de a împiedica suspectul să fugă, iar autorităţile au cerut câtorva sute de mii de locuitori ai mai multor localităţi din jurul Watertown să rămână în case.

Locuitorii acestei suburbii a Bostonului au fost evacuaţi, iar cei care au decis să rămână au fost îndemnaţi să deschidă uşa doar poliţiei.

Peste 9.000 de poliţişti, înarmaţi cu puşti de asalt îl căutau în Watertown pe "suspectul numărul 2", unul dintre cei doi tineri suspectaţi că au comis luni dublul atentat cu bombă soldat cu trei morţi şi aproape 180 de răniţi.

Căutarea se concentra într-un perimetru de 3,8 kilometri pătraţi, în Watertown, în care locuiesc aproximativ 35.000 de persoane.

Un poliţist a fost ucis, iar altul a fost rănit într-un schimb de focuri în care "suspectul numărul 1" a fost rănit, în noaptea de joi spre vineri, după care a murit la spital.

Explozii şi focuri de armă au fost auzite toată noaptea de joi spre vineri în această suburbie, la vest de Boston.