Harta primilor cinci producători de utilaje agricole

Autor: Gabriel Razi 20.04.2013

“Industria românească a utilajelor agricole se bazează pe numai opt jucători după ce în urmă cu 23 de ani pe piaţă produceau tehnică agricolă (utilaje sau subansambluri) aproape 30 de unităţi de producţie”, spune Ion Pirnă, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare (INMA), instituţie care se ocupă cu cercetarea şi dezvoltarea de produse pentru această industrie.

Marile lovituri au venit în anii ’90 după ce Tractorul Braşov şi Semănătoarea s-au prăbuşit pe rând. Startul declinului din industria de utilaje agricole a fost dat de fărâmiţarea terenurilor arabile. Cu mai puţin teren de lucrat, fermierii nu au mai avut fonduri de investit în echipamente, iar constructorii nu au mai avut cui să vândă.

Din 2007, odată cu intrarea în UE, subvenţiile şi fondurile puse la dispoziţia fermierilor au început să revitalizeze agricultura, dar în lipsa producătorilor locali puternici, curţile agricultorilor s-au umplut repede cu tractoare produse în Italia, Statele Unite sau Germania. 

Astfel, pe o piaţă locală în care anul trecut s-au vândut 1.800 de tractoare noi şi alte 560 de combine, ceea ce înseamnă afaceri de 200-250 milioane de euro, jocurile sunt făcute de importatori.

Primii cinci producători de utilaje agricole din România sunt Maschio Gaspardo, Chişineu-Criş, de la Arad, MAT şi RURIS din Craiova, Mecanica Ceahlău din Piatra Neamţ şi IRUM Reghin. 

 

Maschio Gaspardo, Chişineu-Criş (ARAD)
 
Compania Maschio Gaspardo, care, pe lângă România, are unităţi de producţie în China şi în Italia, produce local utilaje agricole precum grape cu disc şi cultivatoare ce pot fi folosite în tandem cu tractoare cu puteri cuprinse între 60 de cai-putere şi 450 de cai-putere. Producătorul italian este prezent în România din 2003 printr-o investiţie de 2 milioane de euro.
 
MAT, Craiova
 
MAT Craiova are o istorie de 135 de ani şi se concentrează pe producţia de tractoare pentru agricultură. Odată cu fărâmiţarea terenurilor agricole ca urmare a destructurării fostelor CAP şi IAS, MAT Craiova s-a adaptat şi a început să construiască tractoare mai mici cu puteri de 45 de cai-putere. Compania este deţinută de firma Autocora Alexandria şi avea la sfârşitul anului 2011 afaceri de 25,2 milioane de lei şi 180 de angajaţi.
 
RURIS, Craiova
 
Ruris este singurul producător român de motoutilaje agricole, fiind un proiect antreprenorial al omului de afaceri Cătălin Stroe. Compania se concentrează pe piaţa micilor fermieri cu exploataţii de câteva hectare, iar în acest an vizează şi primii paşi cu exporturi către pieţele din regiune. Producătorul are 100 de angajaţi şi concurează cu nemţii de la Stihl sau suedezii de la Husqvarna.
 
Citiţi mai multe despre ceilalţi jucători importanţi pe piaţa locală a utilajelor agricole pe zfcorporate.ro