Poftiţi la Circul viselor!/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi 25.04.2013

... ca să vedeţi că magia n-a dispărut, că dragostea încă trece miraculos dincolo de moarte, că ucenicii îşi depăşesc maeştrii ca înţelepciune şi îndrăgostiţii îi înving pe magicieni, că de multe ori magia trebuie ascunsă ca să nu înspăimânte, că oamenii găsesc ceva preţios – arta visului, care îi adună într-o confrerie enigmatică de rêveurs, purtând o eşarfă roşie ca semn distinctiv, capabili să parcurgă distanţe uriaşe, ca să urmeze circul în alte oraşe, în alte ţări.

Romanul „Circul nopţii” al scriitoarei Erin Morgenstern a fermecat deja cititori din multe ţări, indiferent de anii şi experienţa de lectură, tot aşa cum în lumea cărţii, Le Cirque des rêves atrage irezistibil spectatorii indiferent de vârstă. Circul Viselor străbate lumea după legi misterioase: apare pe neaşteptate şi brusc, îşi deschide porţile doar la lăsarea serii şi le închide în zori, corturile oferă fel de fel de minunăţii, iar pretutindeni plutesc arome de caramel şi scorţişoară, iar culorile nu sunt culori, ci domnesc alb, negru şi gri.

Erin Morgenstern a făcut dintr-un topos cunoscut al literaturii, circul, locul unde are loc o întrecere între ucenicii a doi magicieni, pe care spectatorii nici n-o bănuiesc, puţini dintre oamenii circului o ştiu. Celia şi Marco iau parte la concursul ce durează ani şi ani, fiecare instruit şi pregătit de magicienii-rivali: Prospero Magicianul şi A.H. care se estompează discret şi prin iniţiale şi prin vestimentaţia invariabil cenuşie.

La început, niciunul nu ştie cine este adversarul, iar când află, înţeleg că s-au îndrăgostit iremediabil unul de altul. Minunăţiile circului ascund puterea lor magică, fie că este rugul care arde în mod straniu, Grădina de gheaţă, Labirintul de nori, Copacul Dorinţelor sau Lacul lacrimilor. Neobişnuiţi sunt şi artiştii circului: contorsionista japoneză are corpul plin de inscripţii tatuate, Isobel ghicitoarea îi tulbură pe vizitatori, iar gemenii născuţi în noaptea primului spectacol al circului, înzestraţi cu daruri opuse – băiatul poate citi în fiecare om trecutul, iar fata descifrează viitorul tuturor în stele.

Cei care au contribuit la naşterea circului au şi ei daruri ieşite din comun: madame Padva cu pasiunea estetică a veşmintelor, surorile gemene de o mare discreţie, ceasornicarul Thiessen care meştereşte ceasornicul cel mare şi o gamă de cesuleţe prelucrând variat teme şi detalii ale circului, transformat apoi în cronicar, căci notaţiile lui reuşesc să adune şi mai mulţi pasionaţi pe aleile circului, să întemeieze confreria visătorilor.

Acţiunea se petrece în epoca victoriană, animată însă de spirit romantic şi suflu gotic. Cei doi tineri sunt orfani – Celia şi-a pierdut mama, iar Marco nu-şi cunoaşte părinţii, ambii pot stăpâni elementele naturii şi maşinăriile, minţile celorlalţi şi curgerea timpului. Doar propriile sentimente nu le pot distruge ori stăpâni. În jurul lor nimeni şi nimic nu este ce pare, ei înţeleg miza cumplită a jocului şi că odată cu sfârşitul întrecerii, circul riscă să dispară. Dar ei îl salvează, reuşind să-şi salveze iubirea pe o cale ce va ului şi îndurera.

Erin Morgenstern a construit un roman labirintic, capitolele trec în zigzag nebunesc de la un an la altul, de la un oraş la altul, de la cei doi jucători la maeştrii lor, de la ajutoarele bine intenţionate la manipulatorii ascunşi. Descrierile de o rară fineţe cuceresc până şi pe cititorul grăbit ori înfometat de acţiune, iar motto-urile au rol de chei pentru a pătrunde în partea ascunsă a poveştii.

De la „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon (tradus în peste 50 de ţări în 10 ani de când a apărut în original) nu am mai citit o carte cu asemenea plăcere, cu nesaţ crescând odată cu regretul că paginile se tot împuţinau. Dacă romanul popular îşi are capodoperele sale, „Circul nopţii” este o minunăţie, cu şanse mari să se aşeze în inima cititorilor aproape de „Umbra vântului” – cel mai citit roman spaniol după „Don Quijote”! 

 

Erin Morgenstern, Circul nopţii, traducere din limba engleză de Ondine Cristina Dăscăliţa, Editura Corint, 2013, 416 pag.