"În Google we trust”! Încrederea englezilor în Biserică e la acelaşi nivel cu cea în motorul de căutare

Autor: Ştefan Stan 30.04.2013

Încrederea britanicilor în lăcaşele de cult din insulă a scăzut la minime record, la acelaşi nivel cu rezultatele căutărilor pe Internet, scrie Daily Mail.

Într-un sondaj în care oamenii au fost întrebaţi ce instituţii consideră că acţionează în interesul lor, Biserica a obţinut numai 17%, la fel ca Google, cel mai utilizat motor de căutare, scrie DailyMail.

Studiul a implicat mai mult de 2000 de persoane, care trebuiau să clasifice primele trei instituţii în care se încred cel mai mult. Per total, Sistemul Naţional Medical din Marea Britanie a ocupat locul întâi, cu 37%, urmat de Poliţie, cu 26% şi de organizaţiile de caritate, cu 21%.

În condiţiile în care mai mulţi oameni se duc duminica la cumpărături decât la Biserica, lanţuri de supermarketuri, precum Tesco, Asda sau Sainsbury au obţinut încrederea a 19% dintre respondenţi.

Pe lângă publicarea topului organizaţiilor cu cel mai mare grad de încredere acordat de public, acelaşi sondaj arată cum creşterea costului de trai şi criza economică au impus schimbări asupra modului de viaţă al cetăţenilor britanici, surprinzând o naţiune căreia i s-a declanşat instinctul de supravieţuire.

Majoritatea britanicilor sunt pesimişti faţă de viitorul economic al ţării. În jur de 73% dintre respondenţi anticipează încă cel puţin doi ani de dificultăţi economice. Dintre aceştia, 11% consideră criza ca fiind permanentă, 21% consideră că vor mai urma 5, până la 10 ani de criză, iar 41% consideră că vor urma între 2 şi 5 ani de criză.