Capodopera lui Mo Yan/ de Stelian Ţurlea

Astă-toamnă, aproape concomitent cu acordarea Premiului Nobel pentru literatură scriitorului chinez  Mo Yan, Editura Humanitas fiction a lansat traducerea capodoperei sale „Obosit de viaţă, obosit de moarte”*). M-am apucat să citesc acest monstru de peste şapte sute de pagini, scris mărunt, începând cu confesiunea/declaraţia de credinţă autorului de acum câţiva ani: „Romanul mare n-are de ce să facă tumbe ca animalele de companie sau să urle în haită ca hienele. El trebuie să fie o balenă, o balenă ce rătăceşte solitară în adâncul mărilor, respiră răsunător şi greoi, se împreunează rostogolitoare-ntre valuri şi naşte însângerată şi măreaţă, păstrându-se îndeajuns de departe de rechinii cei strânşi în grupuri. Romanul de mari dimensiuni nu-şi poate sacrifica necesara gravitate ca să fie pe placul acestei epoci a senzaţionalismului. Nu poate, de dragul unor cititori sau al altora, să-şi scurteze lungimea, să-şi diminueze densitatea şi să-şi micşoreze dificultatea. Eu atât de lung îl vreau, atât de dens îl vreau şi atât de dificil îl vreau – cine e dornic să-l citească să-l citească, cine nu, nu. Şi de-ar fi să-mi rămână un singur cititor, eu tot aşa vreau să scriu.“

Într-adevăr, un roman ca o balenă! Nu mai ştiu unde am citit că autorul mai afirma că a scris romanul în 42 de zile! Greu de crezut. Oricum e o carte care seamănă cu o epopee sau un roman fluviu, acumulează în ritm lent informaţii, amănunte, detalii, întâmplări mărunte care, adaugate altora de acelaşi fel, creează o imagine apăsătoare, densă şi grea, enervează, oboseşte, încântă şi până la urmă copleşeşte cititorul, cum numai marii scriitori reuşesc. Un roman în care, cum bine sintetizau cei de la Stockholm, „cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria şi contemporaneitatea.”

Despre ce este vorba? Acţiunea începe la 1 ianuarie 1950. Ximen Nao, un ţăran înstărit din China, este ucis în timpul reformei agrare iniţiate de Mao, la jumătatea secolului XX. În iadul unde este supus pe nedrept la cazne, ţipetele lui indignate îl exasperează până şi pe regele Yama, stăpânul tărâmului celor damnaţi, iar acesta îi îngăduie lui Ximen să se întoarcă printre cei vii. Însă, pentru a-şi revedea gospodăria şi a îndrepta răul ce i s-a făcut, Ximen trebuie să parcurgă un şir de reîncarnări, potrivit învăţăturilor budiste: mai întâi măgar, apoi vită de povară, porc, câine şi maimuţă, vreme de zeci de ani, doar la urmă având şansa de a renaşte ca om. Trăind sub felurite înfăţişări alături de familia lui, Ximen este cronicarul unei jumătăţi de secol din viaţa ţinutului său natal. Cartea e o uluitoare poveste despre cum s-a schimbat o ţară vreme de o jumătate de secol – colectivizarea şi viaţa dură a celor care o refuză; manipularea politică şi aplicarea mecanică a Revoluţiei Culturale; căderea activiştilor la moartea lui Mao; urbanizarea masivă, înflorirea economiei de piaţă care slăbeşte coeziunea familiei; transformarea vechilor membri ai Gărilor Roşii în afacerişti şi foarte multe altele. Abundenţa de detalii este aiuritoare, dar probabil,m străin de China fiind, de nicăieri nu afli mai mult decât din această carte despre transfomrăile suferite de uriaşa ţară într-o jumătate de secol.

Sunt episoade fascinante, unele de epopee de-a dreptul, de pildă luptele dintre turmele de porci şi lupi, altele de un ridicol suveran, înfiinţarea unei crescătorii de porci pentru a lupta împotriva imperialismului, la care sunt invitate toate somităţile regiuni, în timpă ce porcii mor pe capete, sau altele fulguraţii pline de umor – de pildă, dispariţia lui Mao este descrisă de purceluşul din a treia reîncarne: evadat din sat, porcul cel inteligent contemplă făpturile creaţiei însoţind de-a lungul fluviului apoteoza Marelui Cârmaci, care se înalţă spre stele. Există pasaje de un umor nebun: „După ce secretarul şi-a terminat cuvântarea, oamenii tot nu s-au răspândit, iar mai ales tienrii şi tinerele aflaţi în frumoasa primăvară a vieţii şi care n-aveau unde să-şi reverse energiile de-abia se ţineau să nu se suie-n copaci sau să se coboare-n fântâni, să ucidă sau să pună foc şi să se lupte până la moarte cu imperialiştii, revizioniştii şi contrarevoluţionarii.” Sau episodul cadourilor de nuntă: „Pang Kangmei a adus cu amândouă mâinile o ramă de fotografie din sticlă, pe marginea căreia scria cu cerneală roşie «Felicitări lui Lan Jinlong şi Huang Huyhu pentru că s-au unit la tovărăşie revoluţionară!»; în ramă era încadrat un portret al preşedintelui Mao îmbrăcat în robă lungă, în mână cu o boccea şi o umbrelă, şi mergând la Anyuan să-i încurajeze pe mineri să se revolte. Wang Leyun a adus şi ea cu amândouă mâinile o ramă de acelaşi fel, pe marginea căreia scria tot cu cerneală roşie: «Felicitări lui Lan Jinlong şi Huang Huyhu pentru că s-au unit la tovărăşie revoluţionară!»; în ramă era încadrată o fotografie a preşedintelui Mao îmbrăcat în haină de lînă stând în picioare pe plajă la Beidaihe.”

Dar cartea nu e politică, ci foarte umană, urmaşii Ximen Nau caută ca orice alt om, prosperitatea, sunt implicaţi în intrigi amoroase, se căsătoresc cu cine nu trebuie, se implică în situaţii targice şi comice.

Un roman în care se amestecă realismul cu magia, în care se îmbină mai multe romane, în care naraţiunea e presărată cu proverbe şi zicători populare, în care inventivitatea linsvuistică e supremă  şi în care autorul se persiflează necruţător: la tot pasul apare un personaj Mo Yan, „băieţică ăla”, „tartorul ăla nesuferit de MoYan”, „Pe vremea aceea, nimeni nu dădea doi bani pe băieţică ăla. Avea chipul pocit şi fapta sucită, spunea adesea aiureli cărora oamenii nu le dădeau de capăt şi era un personaj pe care o sută nu-l sufereau şi o mie nu-l plăceau.”

Remintim cine este Mo Yan („Nu vorbi”), pseudonimul scriitorului Guan Moye. Născut în 1955 într-o familie de ţărani, a crescut în Gaomi, în provincia Shandong din nord-estul Chinei. La vârsta de doisprezece ani, în timpul Revoluţiei Culturale, a fost obligat să părăsească şcoala şi să lucreze mai întâi la câmp, apoi într-o fabrică de bumbac. În 1976 s-a alăturat Armatei Populare de Eliberare. Ca soldat, a început să studieze literatura şi să scrie, debutând în 1981, într-o revistă literară, cu o povestire.În 1985 îi apare prima nuvelă, Ridichea de cristal, care se bucură de mare succes. Devine celebru cu romanul din 1987 Sorgul roşu. A publicat peste optzeci de povestiri şi zece romane, primit multe premii internaţionale.

*) Mo Yan – Obosit de viaţă, obosit de moarte, Editura Humanitas fiction, colecţia Raftul Denisei. Traducere din chineză şi note de Dinu Luca.