Caz complicat rezolvat de Harry Hole/ de Stelian Ţurlea

Scriitorul norvegian de romane poliţiste Jo Nesbø (care se pronunţă „Iu Nesba”) este fără doar şi poate autorul cel mai cunoscut din întreaga Scandinavie, după regretatul Stieg Larsson. S-a născut în 1960, a fost reporter sportiv şi şi-a înfiinţat  formaţia de pop-rock Di Derre. Dar când a început să publice romane poliţiste, succesul a fost aproape instantaneu, cărţile, pentru care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale, i-au fost traduse în numeroase alte limbi. Inlcusiv în româneşte, drept care am scris despre Jo Nesbø în această rubrică a ziarului nsotru, la  publicarea unora dintre precedentele titluri ale seriei Harry Hole. Nesbø, ca majoritatea autorilor  de romane poliţiste, îndeosebi nordici, are un erou preferat pe care îl regăsim în mai toate romanele sale. Este  vorba de detectivul Harry Hole – o fire independentă, care încalcă deseori regulile şi nu prea ascultă de indicaţiile şefilor, înclinat spre băutură, care îl duce la pierzanie – în romanul anterior celui despre care vom vorbi se desparte de familie şi este pe pucntul să fie dat afară din poliţie.

În „Mântuitorul”*) acţiunea se petrece tot la Oslo cu o săptămână înaintea Crăciunului, pe un frig cumplit. Harry Hole şi echipa lui sunt chemati să ancheteze o crimă petrecută la un concert de colinde al Armatei Salvării, foarte puternică în Norvegia. Hole are un partener nou, tânărul Halversen, un şef nou, după ce precedentul ieşise la pensie pentru a scăpa de posibile acuzaţii de complicitate într-un caz de corupţie. Cazul care trebuie rezolvat acum este unul şi mai complicat decât precedentele. Rămas la Oslo încă o zi, din cauza vremii proaste, asasinul, un croat care şi-a câştigat supranumele de „Micul Mântuitor” în timpul războiului cu sârbii, află că a împuşcat pe cine nu trebuie, şi porneşte să-şi ducă la capăt misiunea, care ar trebui să fie ultima din activitatea sa de asasin plătit. Dar rămâne izolat, fără niciun contact cu oamenii săi din Croaţia, fără resurse, rătăcind pe străzi, victimă a unui viol, vânat de poliţie. Urmează o cursă cine prinde primul pe cine, care ţine cititorul cu sufletul la gură, între poliţist, asasin, următoarea sa victimă şi multe alte personaje, în care aflăm despre afaceri complicate de corupţie, trădări, iubiri nelegiuite, perversiuni, în care mor personaje nevinovate şi simpatice şi care, ca în aproape orice roman poliţist, sfârşeşte cu desluşirea iţelor şi prinderea celui care a comandat asasinatul într-un mod foarte ingenios. Cititorul va avea surprize, pe care nu le dezvăluim.

Mai aflăm că asasinul plătit era atât de greu de prins deoarece suferea de un sindrom numit de specialişti „visage du pantomime”, o superelasticiate a muşchilor feţei, adică o capacitate de a-şi folosi muşchii feţei ca să-şi schimbe fizionomia fără să aibă nevoie de machiaj, deghizare sau operaţie estetică; şi, ca atare, putea trece neobservat. Ca şi în alte cărţi, Nesbø ascunde pe parcursul lecturii exact toate detaliile care ar fi sabotat intriga.

Romanul este credibil, inteligent construit. O încântare.

*) Jo Nesbø – Mântuitorul. Editura RAO. Traducere din limba engleză de Laura Cibotaru, Lingua Connexion