Un fost jurnalist ZF, tranzacţie de 5 mil. € cu o agenţie digitală

Autor: Cristina Roşca 14.05.2013

Radu Ionescu, un fost jurnalist la Ziarul Financiar, şi partenerul său de afaceri Dragoş Grigoriu au vândut agenţia de publicitate online Kinecto către grupul britanic Aegis Group, cu afaceri anuale de peste 1 miliard de lire sterline.

Britanicii s-au angajat să plătească până la 5 mil. euro celor doi acţionari în funcţie de evoluţia viitoare a businessului agenţiei.

Astfel, dacă rezultatele financiare sunt în liniile stabilite în contract compania va primi 5 mil. euro, iar dacă nu, suma va scădea.

„De când am înfiinţat agenţia aveam în plan exitul, acesta fiind scopul nostru ca antreprenori. În cei 11 ani de prezenţă am purtat foarte mul­te discuţii pentru vânzare atât cu ju­că­tori locali, cât şi interna­ţio­nali, însă dintre toate doar aceasta s-a fructificat“, spune Radu Ionescu (35 de ani), fără a face vreo precizare cu privire la valoarea tranzacţiei. El va rămâne în companie ca managing director în timp ce partenerul său Dragoş Gri­goriu a decis să nu rămână ca angajat.

Ionescu a lucrat la ZF aproa­pe doi ani în perioada 1999-2001, scriind despre jucă­torii din industrie precum Alro şi Arc­tic. El scria în 2001 despre posibilitatea ca grupul Re­nault să producă în fabrica sa din Rusia maşini Dacia.

Io­­nescu a pus bazele agen­­ţiei Kinecto în 2003 îm­preună cu un om de afaceri britanic, Martin Stobbs, care a ieşit între timp din afacere. Compa­nia a avut afaceri de 4,1 mil. lei anul trecut, în creş­tere cu 32% comparativ cu 2011, faţă de 33.000 lei la debut în 2003 şi 197.000 lei în 2004. Agenţia de digital full service are acum în portofoliu cli­enţi precum BCR, Ikea, LG  şi Uni­lever.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro