O clădire din Centrul Istoric al Bucureştiului s-a prăbuşit

Autor: Andrei Dumitrescu 15.05.2013

O clădire din Centrul Istoric al Capitalei s-a prăbuşit, miercuri, aceasta fiind situată pe strada Blănari nr. 6. 

 



 

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că, în jurul orei 14.00, a fost primit un apel la numărul 112 cu privire la faptul că elemente de faţadă de la o clădire de pe strada Blănari s-au desprins. Persoana care a făcut sesizarea a spus că imobilul era nelocuit.

Ulterior, şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a semnalat că există risc de prăbuşire a clădirii.

"Din informaţiile noastre, clădirea nu este locuită, nu sunt victime", a spus Daniel Vasile.

La faţa locului au ajuns echipaje ale ISU Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, Răzvan Popa, a declarat că înainte cu foarte puţin timp de prăbuşirea clădirii, constructorul care lucra la imobil a făcut o sesizare, spunând că sunt trepidaţii.

Poliţiştii locali au împrejmuit zona, a precizat Popa.

Cititi si

Cât costă să faci din centrul Bucureştiului un al doilea Sibiu