Percheziţii la un centru medical din Bucureşti, într-un dosar privind decontări ilegale de analize. Prejudiciu de 200.000 de euro

Autor: Andrei Dumitrescu 16.05.2013

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR fac, joi dimineaţă, percheziţii la centrul medical privat Eurosanity din sectorul 1, fiind vizaţi membrii unei grupări specializate în decontări ilegale de servicii medicale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

 



Potrivit poliţiştior, gruparea infracţională formată din 11 membri este suspectată că, acţionând pe raza Capitalei, ar fi creat, în perioada 2011- 2012, un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro, prin falsificarea de documente medicale şi evaziune fiscală.

"Vor fi puse în executare nouă mandate de aducere, doi membri fiind arestaţi într-o altă cauză. De asemenea, vor fi audiate peste 100 de persoane, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a grupării", se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au trimis în judecată 45 de persoane, printre care 19 medici, 13 asistente medicale şi 12 angajaţi şi administratori a două laboratoare de analiză, pentru decontări ilegale de analize.

Persoanele trimise în judecată sunt acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, luare şi dare de mită.

Pentru că ar fi făcut deconturi ilegale de analize, magistraţii i-au pus sub acuzare pe medicii: Carmen Simona Bizinche, Natalia Zarjinţchi, Sorina Crenguţa Şerboiu (medic specialist radiologie), Mohamad El- Rifai, Viorel Ordeanu, Monica Natalia Ţocu, Maria Munteanu, Muteba Kanda, Mihaela Liliana Ivaşcu (medic de familie), Mihaela Gheorghiu, Anda Mariana Iosup (medic de familie), Rodica Lazăr Contes (medic specialist pediatrie şi ecografie), Monica Ursu (medic specialist obstetrică şi ginecologie), Rodica Steluţa Matei, Corina Gabriela Iancu (medic endocrinolog), Sergiu Mihai Bârsan, Alexandru Cristian Vasile Bugarin, Răzvan Florea şi Bogdan Ioan Coculescu.

Alături de aceştia au fost trimse în judecată şi asistentele medicale: Teodora Marin, Mihaela Pană, Dănuţa Călin, Anca Luisa Teleguţă, Mihaela Luminiţa Cristea, Aurica Nimigean, Dana Maria Buduluca, Melania Pandrea, Corina Pantazi, Ileana Gheorghe, Cristina Alina Traşcă, Marinela Zărnescu şi Valentina Drăguşin.

În faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti vor ajunge şi 12 angajaţi şi administratori a două laboratoare de analize, şi anume: Semseddin Daşkiran (administratorul CityLab), Suleyman Nemitanli (administratorul Uromed Center), Ioana Coconeanu (operator calculator CityLab), Alina Alexandra Eremia, Ana-Maria Baciu (biolog la CityLab), Irina Cristea (biolog la CityLab), Mihai Stanciu, Kamal Osman, Luiza Elena Iloiu, Constantin Stoica, Dănuţ Vlase şi Angelica Adriana Stanciu.

Dosarul a fost trimis de procurori la Tribunalul Bucureşti.