Calendarul disponibilizărilor: Cel mai mare val de concedieri de anul acesta

Autori: Corina VÂRLAN , Alexandra PELE 16.05.2013

Unul din cinci angajaţi ai companiilor şi regiilor din subordinea Ministerului Economiei, care ar putea fi vizate de disponibilizări masive, îşi va pierde în următorii şase ani locul de muncă, reiese din datele oficiale centralizate de gândul.

Până în 2018, Guvernul vrea să eficientizeze astfel activitatea societăţilor energetice de stat, care au acumulat doar în 2011 datorii totale de 3,9 miliarde euro (echivalentul a 2,8% din PIB-ul României din acel an), pentru a respecta angajamentele asumate prin acordul semnat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană.

Ca să atingă acest obiectiv, aproximativ 10.500 de salariaţi care lucrează la ora actuală în companii de stat ar urma să fie concediaţi. Iniţial, pe lista Guvernului figurau 15 societăţi, însă în forma finală a Ordonanţei de Urgenţă privind protejarea persoanelor disponibilizate sunt date drept exemplu doar patru dintre acestea, mai exact SC Complexul Energetic Oltenia SA, RAAN, SC Complexul Energetic Hunedoara SA şi SC Electrica SA.

Citiţi aici mai multe detalii