O tânără de 26 de ani a investit 30.000 de euro într-o sală de ciclism în Zalău
Roxana Rotaru, 26 de ani, de profesie inginer constructor, a investit 30.000 de euro în deschiderea unei săli de spinning (ciclism în sală) în Zalău. Pentru a pune pe picioare businessul, tânăra antreprenoare a luat 10.000 de euro de la stat în anul 2011.
După un început anevoios, anul trecut sala de spinning Casa Roxana a intrat pe profit şi în prezent are cinci angajaţi.
„Am deschis sala de spinning pentru că aveam deja una de fitness şi am vrut să avem nişte servicii complete. În plus, în Zalău, la momentul în care am înfiinţat sala nu exista niciun astfel de serviciu pe piaţă. Este încă dificil, clienţii se schimbă în permanenţă şi veniturile la fel, dar nu e rău. Avem nevoie de timp să ne ancorăm pe piaţă, mai ales că persoanele care vin îşi fac abonament o lună-două şi când văd că au slăbit fac o pauză, deci nu avem un flux constant“, spune Roxana Rotaru.
La momentul în care antreprenoarea şi-a depus dosarul pentru a obţine finanţarea de la stat, cele mai mari investiţii au fost în cumpărarea spaţiului, amenajarea acestuia, dar şi în aparatură. Pentru a deschide sala a achiziţionat 15 biciclete, cea mai ieftină fiind 500 de euro. Rotaru spune însă că o astfel de bicicletă poate ajunge şi la 4.000 de euro.
În prezent, sala are 25 de abonaţi şi trei antrenori, iar preţurile abonamentelor variază între 80 de lei (4 şedinţe) şi 150 de lei (abonament zilnic).
„Avem momente când merge mai bine, altele când nu prea avem clienţi, mai ales în perioada sărbătorilor sau vara, când lumea pleacă în concediu. Câştigurile sunt destul de imprevizibile şi diferenţa poate fi foarte mare câteodată, de la lună la lună sau de la sezon la sezon“, precizează Roxana Rotaru.
La finalul unei luni, după ce plăteşte angajaţii, firma de curăţenie şi achită alte cheltuieli, antreprenoarea spune că rămâne cam cu 2.000 de lei net pe lună, dar sunt şi perioade în care câştigurile sunt sub 1.000 de lei pe lună.
În 2011, Casa Roxana SRL-D a avut o cifră de afaceri de circa 7.900 de euro şi pierderi de aproape 2.000 de euro.