Energomontaj a câştigat un contract de 30 mil. euro în Estonia

Autor: Radu Bostan 16.05.2013

Energomontaj Bucureşti, o companie cu capital integral românesc şi afaceri de 100 mil. euro anu­al, specializată pe lucrările de montaj şi mentenanţă pentru centralele electrice, se aşteaptă ca valoarea exporturilor să depăşească 80 mil. lei (18 mil. euro) în acest an, după ce în trecut proiectele în străinătate nu au adus firmei mai mult de 4 mil. lei.

Creşterea businessului extern vine după ce Energo­montaj a câştigat, la sfârşitul anului trecut, un contract de 30 mil. euro pentru instalarea unui cazan cu aburi într-o termocentrală din Estonia.

Contractorul principal al proiectului este grupul francez Alstom, iar compania românească speră să câştige şi contractul pentru montajul cazanului celui de-al doilea grup energetic pre­văzut de planul de extindere al centralei electrice deţinute de statul eston.

Valoarea produselor şi serviciilor livrate de Energo­montaj la export este pe pantă ascendentă, anul trecut compania realizând lucrări de montaj şi fabricaţie echipamente pentru o fabrică de aluminiu din Norvegia şi o unitate a producătorului de ciment La­farge din Austria. Marja de profit a companiei s-a îmbunătăţit anul trecut, câştigul net ajungând la 4 milioane de lei, faţă de 2,4 milioane de lei în 2011.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro