Adrian Vasilescu, BNR: Cum e rescrisă azi istoria atacului asupra leului din 2008

În săptămânile din urmă, câţiva bancheri care au fost implicaţi direct în evenimentele petrecute în piaţa monetară interbancară, în octombrie 2008, legate de atacul asupra leului, încearcă rescrierea istoriei acelor momente prin intervenţii excesiv „personalizate“. Recent, agenţia HotNews a făcut un rezumat al câtorva zeci de pagini din această „nouă istorie“, unele scrise totuşi cu oarecare eleganţă, altele cu furie şi cu ură. Notând, din capul locului, că „discuţiile sunt tehnice“. Deşi, mai degrabă, refugiul în formule încifrate exprimă tentaţia de a folosi un limbaj criptic pentru a pune în ecuaţie doar jumătăţi de adevăr. Aşa că voi evita pe cât posibil, în acest comentariu, orice fel de referiri la temeni din jargonul specialiştilor care operează în pieţele monetare. Pentru că nu cred că poate fi cu adevărat relevant, în această dezbatere, istoria swapurilor valutare din toamna lui 2008, ori cât puteau merge băncile „lung“ sau „scurt“. Relevant este cursul evenimentelor istorisit nu din amintiri cenzurate, ci pe baza documentelor păstrate în arhive sau a consemnărilor din mass-media.

Voi pleca de la cel mai recent document: comunicatul Consiliului Concurenţei, din aprilie 2013. Ce aflăm? Că a fost închisă investigaţia „având ca obiect o posibilă înţelegere între companiile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România“. Şi că a fost analizat, în special, „comportamentul băncilor participante la stabilirea indicilor de piaţă monetară“. Apoi sunt înşirate băncile investigate. Şi o precizare: „Consiliul Concurenţei atrage atenţia că schimburile de informaţii confidenţiale, de natură comercială, pot constitui încălcări ale Legii Concurenţei“. Atât.

Ce crede domnul Lucian Isar că ar fi spus Consiliul Concurenţei? Citez: 1) „A infirmat alegaţiile guvernatorului (BNR - n.a) privind evenimentele de pe piaţa monetară din octombrie 2008 şi a invalidat astfel farsa mediatică menţinută timp de 4 ani“; 2) „Guvernatorul a ieşit public cu o poveste legată de un presupus atac speculativ“; or „Consiliul Concurenţei tocmai a anunţat după o strofocare de 5 ani că nu a existat un demers concertat în piaţă în perioada octombrie-noiembrie 2008“.

Diferenţa e de la cer la pământ. Iar comunicatul Consiliului Concurenţei nu infirmă nimic. Şi nici nu consemnează dacă a fost ori nu vreun demers concertat în piaţă. Dar nici guvernatorul BNR nu a acuzat, în nicio împrejurare, vreun demers concertat. A ieşit public, în octombrie 2008, şi a comunicat că a avut loc un atac asupra leului. Nici măcar nu l-a numit „speculativ“. Fapt pentru care nu era nevoie nici de confirmarea şi nici de infirmarea Consiliului Concurenţei, care nu a investigat acest aspect.

Atacul, pe care mass-media şi nu guvernatorul l-a numit „speculativ“, a fost analizat în profunzime. Standard.ro scria că „analiştii de pe piaţa bancară confirmă că principalul factor care determină evoluţia dobânzilor (dobânzile au sărit peste 100 la sută – n.a) sunt speculaţiile împotriva leului“. Lucian Anghel, analist-şef la BCR, aprecia că „fără aceste operaţiuni ale nerezidenţilor n-am fi văzut dobânzi mai mari de 20 la sută“. Răzvan Voican nota în Ziarul Financiar: „Chiar dacă atacul speculativ asupra leului a eşuat, explozia dobânzilor la lei afectează şi băncile, şi clientela locală“. Cristian Sporiş, director executiv trezorerie şi arbitraj la Raiffeisen Bank opina că „putem vorbi despre un atac concertat asupra leului“. Patrick Gelin, pe atunci preşedinte şi director general la BRD-SoGen, considera că „măsura luată de Banca Naţională este pozitivă, capabilă să creeze stabilitate pe o piaţă care are nevoie de un benchmark clar şi de un mesaj „puternic“. Sunt numai câteva din masa mare de opinii, din acele zile, ce amendau atacul asupra leului. O realitate şi nu „o farsă mediatică“.

De ce anume s-a restrâns atunci, în 2008, masa leilor din piaţă? Ne explică în clar domnul Mişu Negriţoiu, unul dintre bancherii implicaţi în dezbatere: „Vânzări de euro de către BNR“. Dar cui a vândut BNR valută? Desigur, băncilor care urcau dobânzile în cer. Apoi au ţipat că au rămas fără lei. Iar acum încearcă să rescrie istoria.