Biografii comentate (XIV). Jacques Louis David, pictorul revoluţionar şi bonapartist/ de Călin Hentea

Autor: Calin Hentea 23.05.2013

Repere biografice. Considerat drept promotor al neoclasicismului, David a absolvit Academia regală de pictură şi sculptură a Franţei, devenind un pictor cunoscut încă din 1785 după ce a semnat „Jurământul Horaţilor”, el dovedind o predilecţie pentru compoziţiile istorice, pe teme antice, cu trimitere la actualitate. După căderea Bastiliei la 14 iulie 1789, pe timpul Revoluţiei franceze, David s-a angajat în politică, militând pentru decăderea din drepturi a regelui Ludovic al XVI-lea (1754-1793), fiind ales în Convenţia naţională la 17 septembrie 1792 cu sprijinul lui Jean Paul Marat (1743-1793).

Numit în Comitetul instrucţiei publice David s-a ocupat de propaganda şi festivităţile revoluţionare, precum şi de arte în general, el militând împotriva dogmelor Academiei regale. La 19 ianuarie 1793, David a votat pentru executarea regelui, ceea ce-i va atrage stigmatul de regicid. După asasinarea lui Marat la 13 iulie 1793, David i-a organizat funeraliile şi i-a atribuit acestuia aura de martir prin tabloul „Marat asasinat”. Apropiat de iacobini şi membru în Comitetul salvării publice, David a luat parte activă la aşa numita „Teroare”, aşa încât după căderea lui Maximilien de Robespierre (1758-1794) în iulie 1794 el a fost temporar închis în Palatul Luxembourg.

Admiraţia şi entuziasmul lui David pentru Napoleon au pornit după victoria acestuia la Lodi în 10 mai 1796, el pictând în 1800, la comanda regelui Spaniei, un portret al primului consul  Bonaparte, care va rămâne cunoscut drept „Bonaparte străbătând Alpii în trecătoarea Saint Bernard”, compoziţie romantic-eroică devenită foarte cunoscută  prin multiplicarea sa în numeroase gravuri. În decembrie 1803 Napoleon i-a acordat lui David titlul de Cavaler al Legiunii de onoare (ulterior el a devenit ofiţer şi apoi comandor), iar în 1804 împăratul i-a încredinţat Primului pictor al curţii imperiale comanda imortalizării încoronării sale; în acest scop pictorului i-a fost rezervată o lojă în Catedrala Notre Dame pentru a face schiţe. „Încoronarea lui Napoleon” a fost pictată timp de trei ani, împăratul intervenind adesea în modificarea compoziţiei; în 1810 acesta a fost declarat cel mai bun tablou naţional. Căderea lui Napoleon a atras şi exilul la Bruxelles al lui David, care purta nu doar eticheta de pictor de curte bonapartist, dar şi pe cea de regicid.   

Contribuţii. Compoziţiile istorice ale lui David, chiar dacă ilustrau virtuţile civice ale Republicii romane („Jurământul Horaţilor”, „Sabinele”) sugerau valori morale şi personaje politice din contemporaneitate, trimiţând către susţinerea legitimităţii respectivilor sau inoculând o anumită percepţie eroică asupra unor revoluţionari-martiri („Asasinarea lui Marat”) (Cull, 2003, Propaganda and Mass Persuation. A Historical Encyclopedia, 1500 to the Present, ABC-CLIO p. 103). Talentul lui David de a compune ample scene de masă a fost folosit şi pentru organizarea festivităţilor publice revoluţionare care trebuiau nu numai să atragă un mare număr de oameni, dar şi să transmită anumite mesaje, să fixeze în conştiinţa publică unele noi simboluri revoluţionare. Astfel David a fost cel care a conceput ceremonia depunerii cenuşii lui Marat la Pantheon, a regizat serbările recuceririi Toulon-ului de la englezi şi mai ales a organizat ceremonia „Fiinţei supreme” pe 8 iunie 1794 pe Champ de Mars, ocazie pentru care a creat desenul carelor alegorice.

Tot David a semnat caricaturi de propagandă pentru Comitetul Salvării Publice, a proiectat costume pentru reprezentanţii republicani ai poporului şi fiindu-i de asemenea atribuită grafica compoziţională a pavilionului marinei naţionale, cel care va deveni drapelul tricolor al Franţei cu albastrul la hampă, albul la mijloc şi roşul fluturând. Un rol deosebit pentru propaganda napoleoniană şi susţinerea cultului împăratului l-au avut cele trei compoziţii semnate de David avându-l în centru pe Napoleon, plasat în convingătoare şi impresionante ipostaze eroice sau sacre: traversând călare Alpii (amintind de anticul erou Hannibal), încoronarea sa mai presus de Biserică, (Papei revenindu-i doar rolul de binecuvântător pasiv), precum şi în ipostaza de comandant glorios în fruntea invincibilei sale armate (în tabloul „Distribuirea vulturilor imperiali” - 1809).

În compoziţiile sale, unele personaje au fost introduse sau eliminate potrivit dorinţelor şi intereselor lui Napoleon, indiferent de realitatea momentului evocat. Deşi a fost răsplătit cu onoruri şi titluri de către Napoleon, David nu a mai avut aceeaşi influenţă şi implicare politică pe timpul Consulatului şi Imperiului francez, precum în timpul Revoluţiei. „Napoleon în cabinetul său de lucru” a fost o comandă privată adresată lui David a colecţionarului scoţian Alexandru, duce de Hamilton.    

 

Evaluări. Jacques-Louis David a fost un pictor cu o personalitate complexă, atât în plan artistic, cât şi politic, reflectând astfel dramaticele transformări şi turbulenţe istorice ale timpului său. Practic nici un artist al acelori vremuri nu se putea sustrage implicărilor politice şi nu putea afişa o neutralitate civică. Înainte de romanticul Eugene Delacroix („Libertatea conducând poporul” - 1830) sau de Picasso („Guernica” - 1937), dar în acelaşi epocă cu Goya („3 mai 1808: Executarea apărătorilor Madridului” - 1814), neoclasicul David a demonstrat imensul potenţial propagandistic al picturii, atât în slujba unor idei, cât şi în beneficiul unor personalităţi.