Ionel Blănculescu, consilier al premierului Victor Ponta: Procedura de privatizare a CFR Marfă este viciată. Finalizarea ei va conduce la eşuarea companiei, ca şi în cazul Oltchim şi CupruMin

Autor: Mirabela Tiron 24.05.2013

Procedura de privatizare a companiei CFR Marfă este viciată, iar finalizarea ei va duce la eşuarea companiei după modelul Oltchim şi Cupru Min, susţine Ionel Blănculescu, analist economic şi consilierul onorific al premierului Victor Ponta. Privatizarea CFR Marfă ridică mari semne de întrebare după ce Ministerul Transporturilor a relaxat nejustificat criteriile de participare, nivelul cifrei de afaceri solicitate fiind redus de cinci ori, de la 100 de mil. de euro la 20 de mil. de euro, iar în cursă s-au înscris aceleaşi companii ca în prima fază.

Transporturile au reluat privatizarea CFR Marfă, după ce, pe 15 mai au respins ofertele la precalificare ale celor trei companii înscrise.  Aceleaşi firme, OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria s-au reînscris în cursa pentru  privatizare.  Niciun investitor nou nu s-a inscris.

“Privatizarea trebuie să se încheie aici, altfel CFR Marfă va fi a treia companie pusă pe axa răului financiar, alături de Oltchim şi Cupru Min, care au ajuns în situaţia în care sunt din cauza procedurii viciate de privatizare. După ce relaxarea condiţilor de participare la privatizarea CFR Marfă nu a atras niciun alt investitor, şapte – opt companii noi, rămânând pe listă primele companii înscrise, cred că privatizarea este contestabilă. Se poate considera că relaxarea condiţiilor s-a făcut pentru o anumită companie”, a spus Blănculescu. El a mai precizat că ceea ce s-a întâmplat până acum la CFR Marfă este în afara standardelor, în afara modelului de business. Blănculescu a menţionat că pentru o privatizare pregătită ca atare este nevoie de un termen de şase luni pentru realizarea unei analize due – dilligence şi de trei luni pentru licitaţie.

Mai mult, el spune că prin relaxarea condiţiilor de participare, măsură ce nu a adus nici măcar un investitor în plus la privatizare, ce ar fi putut creşte preţul de vânzare al companiei şi atunci s-ar fi explicat deciziade relaxare, se poate considera că statul a vrut să ajute o companie. “Dacă în  condiţiile de faţă se finalizează privatizarea atunci se poate ajunge în instanţă, şi chiar la Comisia Europeană, iar privatizarea poate să fie anulată”, a spus el.

Blănculescu a mai adăugat că dacă totul se face doar pentru a respecta termenele stabilite cu FMI atunci privatizarea poate fi încheiată prin respingerea ofertelor.