Doctorul Irinel Popescu: România poate ajunge pe unul dintre primele locuri în lume la transplanturile de ficat

Autor: Elvira Gheorghita 26.05.2013

Irinel Popescu, şeful Clinicii de chirurgie şi transplant hepatic Fundeni, este de părere că 2013 este „anul României“ în materie de transplant, precizând că rata de donare depinde de acceptul familiei.

„Pentru prima dată, în 2013, simţim în mod direct că programul poate să funcţioneze la parametri apropiaţi de necesităţile patologiei din România. Ceea ce îi lipsea, până acum, era un număr adecvat de donatori. Am analizat de câteva ori aceste probleme şi am văzut că acum consimţământul familiei vine pe locul doi ca problemă, întrucât poate fi considerat satisfă­cător, este peste media europeană. Punctul nevralgic a fost modul în care era organizat sistemul de sănătate şi colaborarea cu secţiile de terapie intensivă din care provin donatorii“, a declarat Irinel Popescu în emisiunea „După 20 de ani“ difuzată duminică de Pro TV.

Anul trecut au fost făcute 75 de operaţii de transplant hepatic, o parte dintre ele cu donatori în viaţă, iar 60-62 cu donatori în moarte cerebrală, cifre care anul acesta au fost deja depăşite. Potrivit lui, anul acesta numărul donatorilor a crescut din februarie, după ce în prima lună a anului au fost doar doi. Dacă s-ar menţine această tendinţă, a mai spus el, numărul transplanturilor de ficat, spre exemplu, ar putea ajunge la 600 pe an de la donatori în moarte cerebrală şi chiar ar putea atinge 1.000, adăugând şi donatorii în viaţă, ceea ce ar plasa România pe unul dintre primele locuri din lume, din acest punct de vedere.

 

Câştigă 1.000 – 2.000 de euro pe lună

Întrebat cât câştigă pe lună, Popescu a răspuns că „undeva între 1.000 şi 2.000 de euro, ca echivalent“. Referitor la posibilitatea de a pleca să lucreze în străinătate, pentru un salariu mult mai mare, el a spus că nu ar putea „funcţiona“ în afara Spitalului Fundeni. „Nu m-aş putea integra în niciun alt colectiv“, a adăugat el, subliniind că, dată fiind vârsta pe care a împlinit-o (60 de ani - n.r.), nu va mai primi oferte pentru a munci în străinătate.

În contextul salariilor relativ mici din sistemul sanitar românesc, în emisiune a fost abordat şi subiectul plăţilor informale - bani sau „atenţii“.

El a ţinut să sublinieze că ideea de a condiţiona actul medical este absolut condamnabilă, precizând pe de altă parte că plăţi informale există şi în state avansate. „Franţa a făcut chiar public lucrul ăsta“, a adăugat el, în opinia căruia există o tendinţă ca această categorie de plăţi să se ducă spre ţări în care „nu ne-am fi aşteptat să existe plăţi informale“.

Doctorul a mai spus, legat de acelaşi subiect, că sunt şi câteva ţări care „scapă“ de plăţile informale, cum ar fi „Statele Unite şi, probabil, Germania“. „Cu cât sistemul este mai organizat, cu cât ţara este mai bogată şi mai puternică din punct de vedere economic, găseşte mecanisme să plătească actorii sistemului sanitar la nivelul la care aceştia să nu apeleze la plăţi informale.“