VIDEO ZF LIVE. O situaţie îngrijorătoare la bugetul de stat: încasările din impozitul pe profit au scăzut cu 3,5% la patru luni, deşi aşteptările pe anul acesta indicau o creştere cu 8%

Ziarul Financiar 30.05.2013

Încasările la buget din impozitul pe profit au scăzut în primele patru luni cu 3,5% faţă de aceaşi perioadă a anului trecut, o situaţie extrem de îngrijorătoare având în vedere că pentru anul acesta autorităţile şi-au programat o creştere de 8% faţă de 2012, a declarat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, joi la ZF Live.

„În momentul de faţă sectorul privat nu performează foarte bine şi acest lucru se reflectă şi în execuţia bugetară. În primul rând la impozitul pe profit, avem o evoluţie foarte slabă. Dacă ne uităm la patru luni, avem -3,5% faţă de anul trecut în condiţiile în care în buget, s-au bugetat plus 8% pe tot anul”, a spus Dumitru la ZF LIVE.