Prima insolvenţă a unei primării: Aninoasa a cerut insolvenţa, din cauza arieratelor de 6 milioane lei

Autori: Andreea Tobias , Ramona Rosulescu 07.06.2013

Primăria din Aninoasa, judeţul Hunedoara, a depus la Tribunalul Hunedoara o cerere de intrare în insolvenţă, instituţia având arierate de aproximativ 6 milioane de lei către furnizoi şi stat, viceprimarul Adrian Albescu declarând că datoriile datează de pe vremea fostului primar Ilie Botgros.

 



"Unitatea administrativ teritorială a oraşului Aninoasa a înregistrat cerere de intrare în insolvenţă în baza OUG 46/2013. Cererea a fost inregistrată ieri (joi – n.r.), iar termenul de judecată a fost stabilit pentru 17 iunie”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

La rândul său, viceprimarul Adrian Albescu a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că unitatea administrativ teritorială este obligată să ceară insolvenţa, însă "singura parte pozitivă este că, în perioada insolvenţei, nu mai cresc penalităţile".

Potrivit viceprimarului, în cazul Primăriei Aninoasa, care are arierate de circa şase milioane de lei către furnizori şi stat, va fi numit un administrator judiciar care va monitoriza situaţia, astfel încât primarul şi Consiliul Local "să nu facă plăţi aiurea".

Viceprimarul susţine că numai penalităţile pentru un credit de 3 milioane de lei accesat în urmă cu şapte ani de la BCR sunt de 1.500 de lei pe zi.

"Datoriile Primăriei Aninoasa datează din mandatele fostului primar Ilie Botgros. Au ajuns ca în 2013 să depăşească cu 140 la sută veniturile bugetului local. Actuala conducere a Primăriei Aninoasa a făcut toate demersurile pentru a ieşi din impas, însă făcă vreun succes. Primăria Aninoasa a cerut un împrumut de la stat în valoare de 1 milion de lei, dar nu a primit decât 62.000 de lei", a spus Albescu.

În judeţul Hunedoara, Primăria Aninoasa nu este singura care are arierate, însă este prima care a cerut să intre în insolvenţă.

Primarul din Aninoasa, Nicolae Dunca, este membru PSD şi a fost în mandatul trecut secretarul administraţiei locale. Dunca l-a învins în alegerile locale din anul 2012 pe reprezentantul PDL Ilie Botgros, care în mandatul 2004-2008 era membru PSD, iar în perioada 2008-2012 a fost membru PDL.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 46/2013 privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale obligă primarii să ceară Tribunalului să declare insolvenţa, dacă autoritatea locală are datorii neplătite mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general. Cei care nu sesizează instanţa în timpul prevăzut de lege pot fi amendaţi sau condamnaţi închisoare.

În momentul în care este declarată insolvenţa, judecătorul va numi un administrator judiciar care va gestiona finanţele locale şi care, împreună cu conducerea primăriei, va întocmi un plan de redresare a situaţiei economice a administraţiei publice.