Stolojan: Am un punct de vedere diferit de al lui Traian Băsescu. Salariile la instituţii precum ASF trebuie să fie puţin mai mari decât în privat

Autor: Andi Manciu 16.06.2013

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, duminică, despre nivelul salarizării la ASF, că în asemenea instituţii trebuie acordate venituri mai mari decât în zona privată, precizând că are un punct de vedere diferit de al lui Traian Băsescu, deoarece acest lucru nu trebuie decis de partide.



Stolojan a declarat că are un alt punct de vedere în cazul salariilor stabilite pentru cei care lucrează în instituţii precum Autoritatea de Supraveghere Financiară sau Banca Naţională, decât cel exprimat de preşedintele Traian Băsescu.

"Eu nu trebuie să chem un partid politic să-mi spună cât să-i dau salariu la ăsta, există reguli în lume pe care trebuie să le preluăm în economia de piaţă. Dar nu vrem, ca şi la Banca Naţională. Nu e nevoie să vină cineva să le spună că şi-au stabilit salariile prea mari. (...) Mă uit care este nivelul salarizării stabilite în societăţile de asigurare pe care această instituţie trebuie să le supravegheze. Şi dacă nivelul veniturilor la toate firmele de asigurare care trebuie supravegheate de această instituţie este de 1, lor le dau 1,1, simplu. De ce? Ca să poată să atragă o forţă de muncă înalt calificată, capabilă să asigure supravegherea instituţiilor de asigurare", a menţionat europarlamentarul PDL.

El a precizat că pentru acest lucru "nu e nevoie de prea multă gândire filosofică".

Preşedintele Băsescu a declarat că soluţia premierului Victor Ponta de impozitare cu 85% a salariilor din companiile de stat face o breşă în cota unică şi nu va fi bine primită de comunitatea de afaceri, însă problema poate fi rezolvată de partide care să le spună "stop" "clienţilor politici".

El a arătat că îl susţine pe premierul Ponta în rezolvarea acestei probleme, însă trebuie făcută altfel decât prin aplicarea pe tronsoane a cotei unice.

"Sunt partizan fără rezerve al găsirii unei soluţii aici, dar trebuie găsită soluţia care nu ne afectează credibilitatea. Şi eu susţin, cum l-am susţinut pe Boc, susţin şi efortul premierului Ponta de a găsi o soluţie", a spus el.

Băsescu a apreciat că soluţia pentru această "chestiune de moralitate" a autonomiei de a stabili salariile a societăţilor comerciale, regiilor şi instituţiilor autofinanţate ale statului poate fi rezolvată prin schimbarea legii 31 şi stabilirea salarizării la nivel de bugetari sau prin intervenţia partidelor politice care să le spună "stop" "clienţilor politici" pe care îi susţin în ocuparea funcţiilor de conducere din aceste companii şi instituţii.

"În primul rând, rezolvarea problemei de fond este ca în legea de funcţionare a societăţilor comerciale, regii autonome şi instituţii autofinanţate să introducem un articol în care le stabilim salarizarea la nivel de bugetari - o dată", a afirmat Băsescu.

"Nu poţi tu, partid, care l-ai susţinut să câştige zeci de mii de euro pe lună, să îl chemi să îi spui «Stop»? (...) Despre clienţi vorbesc şi nu despre clienţii unui singur partid", a menţionat el.