Biografii comentate (XVIII). Serghei Eisenstein sau inventatorul filmului filmului politic sovietic / de Călin Hentea

Repere biografice. Născut într-o familie înstărită de condiţie medie (tatăl fiind un evreu german cu ascendenţă suedeză, arhitect, iar mama rusoaică), Eisenstein a îmbrăţişat la douăzeci de ani cauza bolşevică. În 1918 el s-a înrolat în Armata Roşie, în timp ce tatăl său lupta în tabăra opusă. Înainte de a se dedica filmului, el a colaborat la mai multe producţii ale teatrului „Proletkult” din Moscova. Din 1923 s-a dedicat filmului, afirmându-se drept un teoretician şi inovator remarcabil al „montajului de atracţii” şi al „nuvelei cinematografice”, idei pe care le-a aplicat în filme de pionierat precum „Greva” (1925), „Crucişătorul Potemkin” (1925), „Aleksandr Nevski” (1938), „Ivan cel Groaznic” (1944-1946).

În 1928, după succesul internaţional al „Crucişătorului Potemkin”, Eisenstein a plecat într-un turneu de conferinţe şi prelegeri în Occident despre filmul sovietic, ajungând în 1930 la Hollywood unde i s-a propus să regizeze un film. Proiectul nu s-a materializat atât din cauza viziunii artistice necomerciale a lui Eisenstein, cât şi datorită idiosincraziilor anticomuniste hollywoodiene. A urmat o deplasare în Mexic şi un alt proiect cinematografic nefinalizat împreună cu Upton Sinclair (1878-1968), până când Stalin l-a rechemat imperativ în patria sovietică, unde cariera lui Eisenstein a intrat într-un con de umbră. Fabula evident antigermană „Aleksandr Nevski”, pe o muzică de Serghei Prokofiev (1891-1953) a fost filmul care l-a readus în 1938 în atenţia publicului şi oficialităţilor sovietice, Eisenstein fiind decorat cu Ordinul Lenin.

Deoarece vorbea foarte convingător despre victoria ruşilor conduşi de cneazul Alexandr Nevski (1220-1263) împotriva cavalerilor teutoni în care toată lumea îi recunoştea pe nazişti, filmul a fost scos de pe ecrane la 23 august 1939, în momentul semnării Pactului Ribbentrop-Molotov, pentru a fi reluat după ce Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941, moment în care pelicula a cunoscut şi un succes corespunzător în străinătate. Ultima mare realizare a lui Eisenstein a fost „Ivan cel Groaznic” (partea I în 1944 premiată cu Premiul Stalin, partea a II-a şi a III-a în 1945-1946, interzise şi parţial distruse), care i-a creat probleme politice, deoarece îl înfăţişa pe tiranul Ivan însetat de sânge şi abătut, ceea ce reprezenta de fapt oglinda lui Stalin. 

Contribuţii. Filmul „Crucişătorul Potemkin” (1925) este considerat de unii critici drept cel mai influent film de propagandă din toate timpurile, dar şi una din cele mai remarcabile creaţii cinematografice datorită impactului emoţional creat prin tehnica inovatoare de montaj a lui Eisentein. Subiectul filmului este revolta din 1905 a marinarilor de pe crucişătorul Potemkin  împotriva ofiţerilor ţarişti, primii captând toată simpatia spectatorilor, iar ultimilor fiindu-le rezervată antipatia, prin portretizarea simplă şi clară la care a apelat Eisenstein. Cu toate acestea, el a fost foarte dezamăgit de slaba receptivitate a filmului în rândul spectatorilor sovietici din epocă, în timp ce critica internaţională a salutat cu entuziasm forţa şi caracterul inovator al filmului.

Goebbels, ministru al propagandei germane a apreciat şi el uriaşul potenţial propagandistic al filmului, afirmând că oricine vedea această peliculă putea fi convertit la bolşevism, indiferent care îi erau convingerile politice anterioare; în acest timp - poate tocmai din această cauză - ministrul poliţiei şi al SS-ului Heinrich Himmler a interzis proiecţia filmului pentru trupele SS. Indiferent de criticile sovietice sau aprecierile internaţionale contemporane apariţiei filmului, scena filmată pe treptele de la Odessa în care mame, copii, bătrâni sunt masacraţi de militari, în timp ce un cărucior cu un copil înăuntru scăpat din mâna mamei se „prelinge” pe trepte, a rămas drept antologică în istoria cinematografului.

„Aleksandr Nevski” a fost de asemenea un film de propagandă anti-germană conjuncturală, exploatat ca atare înainte de 23 august 1938 şi după 22 iunie 1941, servind de minune pentru ridicarea moralului populaţiei prin invocarea şi exacerbarea sentimentelor patriotice şi a eroicului model istoric din secolul XIII reprezentat de cneazul rus Aleksandr Nevski şi lupta sa victorioasă împotriva puternicilor cavaleri teutoni .      

Evaluări. Pe cât a fost de apreciat în Occident Eisenstein pentru inovaţiile sale în arta filmului pentru modul în care „a subliniat rezonanţele actuale ale istoriei şi a făcut din actualitate un motiv de demonstraţie şi de polemică”, pe atât „părintele filmului politic” a fost criticat de colegii sovietici înregimentaţi în realismul socialist promovat de Stalin şi Jdanov. Ca urmare, Eisenstein şi-a văzut proiectele mutilate sau distruse, fiind umilit după ce i se aduseseră cele mai mari onoruri, şi fiind silit să-şi renege convingerile şi să-şi schimbe opţiunile (Corciovescu, 2002, Cinema... un secol şi ceva, Curtea Veche, p. 182).

Serghei Eisenstein - născut pe 23 ianuarie 1898, Riga, Letonia, decedat pe 11 februarie 1948, Moscova, regizor de film politic sovietic