14:06. Un jurnalist din Muntenegru: Şoseaua unde a avut accidentul cu autocarul românesc este una dintre cele mai periculoase din ţară

Autor: Andreea Neferu 24.06.2013

Accidentul în care a fost implicat un autocar plin cu turişti români este unul dintre cele mai grave care au avut loc în ultimii ani în Muntenegru, a spus pentru ZF Radovan Bogojevic, un jurnalist al televiziunii muntenegrene PRVA TV.

“Am mai avut un accident de tren foarte grav în ultimii ani, dar accidentul de ieri este unul dintre cele mai terifiante. Şoseaua unde accidentul a avut loc este singura care face legătura între sudul şi nordul ţării şi se numără printre cele mai periculoase din Muntenegru. O serie de accidente de amploare au avut loc în ultimii ani pe acest drum”, a spus Bogojevic.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru, iar numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentului a crescut la 18, conform datelor MAE, sau la 19, potrivit ultimelor informaţii din presă. Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgoriţa, capitala Muntenegrului.