Transferul verii în avocatură: după 15 ani la Muşat, Băiculescu a trecut la Ţuca Zbârcea

Autor: Cristi Moga 24.06.2013
Avocatul Cătălin Băiculescu, care în ultimii 15 ani a lucrat în cadrul casei de avocatură Muşat & Asociaţii, ocupând la un moment dat poziţia de co-managing partner, a părăsit firma şi a decis să se alăture foştilor săi colegi, care în urmă cu opt ani au fondat Ţuca Zbârcea & Asociaţii după ce s-au desprins din firma de la Aviatorilor condusă de Gheorghe Muşat.
 
Băiculescu, 38 de ani, şi-a început cariera în 1997 la Camera Deputaţilor, alături de avocatul Lucian Mihai, care ulterior a ocupat şi poziţia de preşedinte al Curţii Constituţionale. Un an mai târziu el a făcut pasul către firma lui Gheorghe Muşat ce la acel moment număra aproximativ 20 de avocaţi.
 
„După 15 ani la Muşat pot spune că s-a acumulat o uzură şi am decis să las deoparte sarcinile administrative pe care le aveam pentru o poziţie din care pot lucra mai mult cu clienţii. Am închis amiabil cu cei de la Muşat toate subiectele. Este o mutare individuală, iar colaborarea cu avocaţii de la Ţuca Zbârcea a reprezentat cea mai naturală decizie pe care o puteam lua“, a declarat Băiculescu pentru ZF. Avocatul a decis să încheie colaborarea cu Muşat la sfârşitul lunii mai, iar de la finalul săptămânii trecute a devenit partener la Ţuca Zbârcea. În cadrul noii firme Băiculescu a colaborat cu circa 20 de avocaţi, inclusiv cu cei opt parteneri fondatori.