Anca Boagiu: Există o mafie a licenţierilor în transportul de călători. Din păcate ministrul Fenechiu a distrus noul sistem şi preferă să moară oameni, dar să trăiască reţele mafiote

Autor: Andreea Neferu 24.06.2013

Sistemele de acordare a licenţelor în transportul rutier de călători ascund o adevărată “mafie”, spune fostul ministru al transporturilor Anca Boagiu.

“Există o mafie a licenţierilor şi de aceea, ca ministru al transporturilor, am creat Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, unde s-au reunit experţi în transportul rutier (…). Din păcate ministrul Fenechiu a distrus noul sistem şi preferă să moară oameni, dar să trăiască reţele mafiote de licenţiere, control, acreditare”, a spus Anca Boagiu, contactată de ZF.

Cel puţin 19 persoane au murit după ce autocarul în care se aflau, înmatriculat în România, a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, duminică după-amiază. Alţi 27 de pasageri au suferit răni moderate. Un copil muntenegrean care era pe pod a fost acroşat uşor de autocar şi a fost rănit.

Accidentul a avut loc imediat după ce autocarul a ieşit dintr-un tunel, a derapat pe un asfalt alunecos, a rupt balustrada de siguranţă în partea stângă a drumului şi a căzut 30-40 de metri în prăpastie. Cauza accidentului nu a fost stabilită, dar se pare că şoferul nu a adaptat viteza la acel segment de drum alunecos, relatează site-ul postului B92.

Patru dintre pasagerii răniţi prezintă risc vital şi sunt conectaţi la aparate, anunţă reprezentantul clinicii KCCG din Podgoriţa, unde au fost transportaţi pasagerii răniţi, citat de site-ul de ştiri RTCG.

Secretarul de stat Raed Arafat, aflat la spitalul din Podgoriţa, a declarat, luni, că vor fi trimise la faţa locului două avioane pentru transportul răniţilor în România şi un altul pentru aducerea în ţară a persoanelor decedate.

Misiunea este executată la solicitarea Celulei de criză constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Externe.