Eşecul Nabucco a tras în jos acţiunile Petrom şi Transgaz, iar indicii au scăzut pentru a şasea zi

Autor: Stefan Musgociu 26.06.2013

Bursa de la Bucureşti a încheiat ziua în coborâre cu 0,69% (indicele BET-C), iar scăderea din ultimele şase şedinţe a ajuns la 3,4%. Activitatea investitorilor s-a redus puternic, astfel că lichiditatea nu a ajuns nici măcar la 11 mil. lei.

La închiderea pieţei principale, indi­ce­le BET, al celor mai lichide zece ac­ţiuni, era în scădere cu 0,44%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor com­pa­niilor din sectorul ener­getic, se si­tua cu 1,59% sub ni­velul de marţi.

Mişcarea indicelui a fost determinată în prin­cipal de scăderile înre­gis­trate de acţiunile OMV Petrom (-1,72%) şi Transgaz (-1,97%).

Corecţia acţiunilor Transgaz a venit chiar pe fi­nalul şedinţei şi la câte­va ore după anunţul OMV potrivit căruia pro­iectul Nabucco West, în care este im­pli­cată şi compania Transgaz, a pierdut cursa pentru gazele extrase din Marea Cas­pică de la Şah Deniz (Azerbaijan). Con­sorţiul care operează exploatarea a op­tat pentru o altă rută de export către Europa.

„Proiectul Nabucco putea avea o influenţă foarte mare în dezvoltarea companiei Transgaz, dar cu siguranţă şi investiţiile erau pe măsură. Pe termen lung, sigur că această ştire are un efect negativ asupra companiei. Pe termen scurt, anumite cheltuieli prevăzute pen­tru acest an cu proiectul nu vor mai fi efectuate şi vor avea un impact pozitiv asupra rezultatului financiar aferent acestui an. Dacă adăugăm la acestă ştire şi faptul că Transgaz a bugetat dividen­de la jumătate pentru anul 2013, putem observa că nu este cea mai favorabilă perioadă a acestei companii“, a declarat şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance Gabriel Necula.

El consideră că scăderea acţiunilor OMV Petrom este influenţată de câteva zile de investitorii care probabil îşi ajus­tea­ză poziţiile, iar în lipsa unor cumpă­ră­tori importanţi, preţul se mişcă mai vizibil.

„Acţiunile OMV (ac­ţio­narul majoritar al OMV Petrom - n.r.) sunt cu siguranţă afectate de eşua­rea proiectului Nabucco, dar influenţa acestor eve­ni­mente asupra Petrom este una marginală, compania ne­făcând parte din pro­iect“, a adăugat Necula.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,22% sub ziua anterioară.

„În această perioadă, din cauza volumelor reduse, cred că piaţa va avea o evoluţie volatilă, într-un interval destul de restrâns şi cu o uşoară tentă negativă. Volumele nu cred că se vor îm­bu­nătăţi în următoarea lună, de­oarece este o perioadă de vară în care inves­titorii preferă să nu acţioneze semni­fi­cativ. Mă aştept ca în următoarele săptă­mâni piaţa să se stabilizeze la valori uşor mai scăzute faţă de nivelurile actuale, dar, totuşi, trebuie urmărite foarte atent toate informaţiile macroeconomice care vin de pe pieţele importante“, a mai spus brokerul.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 2%.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 27.06.2013