Another Language – The Woman Way / de Ziarul de duminică. GALERIE FOTO

Autor: Ziarul de Duminica 27.06.2013

Pictoriţa Ana Ştefania Andronic (BUZU) prezintă, în premieră în ţară, ultima sa colectie de lucrări experimentale. Expoziţia s-a deschis săptămâna trecută la Galeria Imbold.

 „Another language” este cel mai nou proiect al tinerei artiste şi a fost prezentat pentru prima dată la Galeria CHROM din Bochum, Germania. Această expoziţie dovedeşte cum mâna unei femei pictează despre ceea ce este viaţa, despre transformarea întunericului în lumină, despre a da formă fizică trăirilor.

Lucrările lui Buzu iau naştere din „întuneric”, de aici pornind simboluri şi ideea călătoriei. Buzu a folosit o gamă restrânsă de culori fosforescente, adeseori respinse, în general, fiind o cale greşită în pictură, tocmai pentru a schimba cursul lucrurilor şi a încerca să le ofere o altă valoare. Lucrările au luat formă şi viaţă prin subiect, culoare şi intervenţie optică, mergând pe ideea naşterii din întuneric, precum viaţa.

„Acest experiment vizual – declară Ana Ştefania Andronic (BUZU), completat de o instalaţie cu lumini ultraviolete, l-am denumit, după multe căutări – Another Language (o altă limbă) – un limbaj comun, cunoscut de creierul uman, dar neaccesat de conştiinţă. Aceste lucrări au fost construite pe ideea perspectivei repetitive percepută de orice creier. De ce este comună? Pentru că toţi accesăm acelaşi limbaj, pentru că toţi arătăm la fel, gândim la fel, construim la fel, „mâncăm” la fel şi pentru că suntem curioşi cu ceva ce ştim deja, dar nu vrem să acceptăm... în artă nu există puncte, există virgulă şi spaţiu.”

Picturile sunt realizate în acrilice pe carton, pânză şi placaj. Texturile şi culorile sunt realizate prin folosirea „loviturilor” de pensulă şi conferă aparenţe de sticlă metalizată, texturi de catifea, mătase şi alte materiale. Lucrările sunt proiectate pentru a fi văzute în trei modalităţi: la lumina zilei, cu folosirea lămpilor UV şi în semiîntuneric.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 20 iunie - 19 iulie.