Şoferii nu vor mai plăti taxa pentru Autostrada Soarelui în week-end, până la 31 august inclusiv

Ziarul Financiar 27.06.2013

Şoferii nu vor mai fi obligaţi să achite taxa pentru Autostrada Bucureşti-Constanţa, facilitate care va fi aplicată în week-end, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pe durata verii din acest an, astfel încât să fie evitate cozile la staţia de taxare, a anunţat premierul Victor Ponta.



Obligativitatea plăţii taxei pe Autostrada Soarelui a fost eliminată, pentru sfârşitul de săptămână, prin ordin al secretarului de stat în ministrului delegat pentru Infrastructură, în subordinea căruia funcţionează Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, la solicitarea premierului Victor Ponta.

Astfel, începând cu sfârşitul acestei săptămâni şi până la 31 august inclusiv, în intervalul vineri ora 06.00-duminică ora 24.00, nu va mai fi percepută o taxă pe Autostrada Soarelui.

Premierul, aflat în vizită oficială în Kazakhstan, a precizat că a cerut să se renunţe la această taxă după ce a observat cozile din week-end la staţia de taxare pe Autostrada Soarelui.

Presa a relatat că, la sfârşitul săptămânii trecute, în minivacanţa de Rusalii, şoferii au fost obligaţi să aştepte şi două ore pentru a putea plăti taxa de autostrada la staţia Feteşti, rândul de maşini întânzindu-se pe 20 de kilometri.

O măsură similară a fost aplicată şi în vara anului trecut, doar pentru luna august, când Ministerul Transporturilor a decis că şoferii care merg vinerea spre mare şi cei care se întorc duminica nu vor mai plăti taxa pentru trecerea podului peste Dunăre de la Feteşti.

Astfel, taxa de pod a fost suspendată în toate zilele de vineri pentru sensul de mers Bucureşti-Constanţa şi în cele de duminică pentru sensul de mers Constanţa-Bucureşti. În celelalte zile, taxa a fost plătită.