VIDEO ZF Live. Un farmacist câştigă în jur de 2.500 lei net lunar, poate să câştige şi 4.000 lei

Ziarul Financiar 29.06.2013

Salariul unui farmacist variază între 2.500 şi 4.000 lei net, a spus Dana Cange, director executiv, Expand Health Romania, prezentă la emisiunea de business ZF Live de joi, 27 iunie, transmisă de luni până vineri de la ora 10:00 pe live.zf.ro.

„E o bătaie mare pe farmaciştii tineri. Nu ştim să-i atragem către un job şi o carieră pentru care s-au pregătit. La o farmacie mică, salariul ar trebui să fie minim 1.500 lei net”, a spus Dana Cange.

Cange a mai spus că farmaciile independente nu reuşit pe piaţă pentru că nu au avut suportul necesar să susţină business separat de marile lanţuri.

„Nu sunt pregătiţi. Un farmacist care deschide o farmacie independentă face o facultate de farmacie în care se pregăteşte pe ce urmează să se întâmple în farmacie, nu pe business în general”, a explicat Cange.