Evaluarea Naţională 2013 în Prahova: 26 de elevi au obţinut media 10, dublu faţă de anul trecut

Autori: Andreea Unturica , Daciana Ilie 30.06.2013

Un număr de 26 de elevi care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut media 10 în urma celor două examene, numărul acestora fiind dublu faţă de anul trecut, cei care au obţinut 10 la Matematică fiind de zece ori mai mulţi decât cei care au primit nota maximă la Limba română.

 



Potrivit datelor oficiale furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, la nivelul acestui judeţ peste 5.700 de elevi au participat la Evaluarea Naţională. Dintre aceştia, 4.682 au obţinut medii peste 5, respectiv 81,94 la sută dintre cei evaluaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Numărul celor cu note peste 5 este considerabil mai mare la Limba română decât la Matematică. Astfel, 5.135 de elevi au primit note peste 5 la Limba română, respectiv 89,73 la sută dintre cei evaluaţi, în timp ce la Matematică au obţinut note mai mari de 5 un număr de 4.447 de elevi, reprezentând 77,83 la sută dintre cei care au susţinut examenul.

În schimb, numărul notelor de 10 este de zece ori mai mare la Matematică decât la Limba română.

Conform datelor furnizate de şeful Inspectoratului Şcolar Prahova, profesorul Horia Toma, la Limba română în judeţul Prahova au obţinut note de 10 un număr de 56 de elevi, în timp ce numărul celor care au obţinut nota maximă la Matematică este de 545.

Clasamentul general arată că 26 de elevi au trecut de Evaluarea Naţională cu media 10, numărul acestora fiind dublu faţă de anul trecut, a precizat Horia Toma.

În urma examenelor, au fost primite 366 de contestaţii, dintre care 111 la Matematică şi 255 la Limba română.