Ponta vrea să încheie un parteneriat strategic cu China

Autor: Mediafax 02.07.2013

România îşi doreşte să încheie un parteneriat strategic cu China, prin care să fie asigurată o colaborare atât în domeniul politic, cât şi în cel economic, cultural şi educaţional, a declarat premierul Victor Ponta, la finalul discuţiilor avute cu preşedintele Xi Jinping (foto) şi prim-ministrul chinez Li Keqiang.

„Ne-am dori - anul viitor sunt 65 de ani de relaţii diplomatice - să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică care este cea de substanţă, dar şi culturală, educaţie şi alte domenii“, a spus Ponta, aflat la Beijing. El a adăugat că ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură şi investiţii străine va semna un memorandum de parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Chinei.

Premierul român a căutat în cea de-a doua mare putere economică a lumii investiţii pentru proiecte de miliarde de euro cum ar fi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă sau hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti, în condiţiile în care investitorii tradiţionali în economia României, aflaţi în Europa, au apăsat pedala de frână pe fondul prelungirii crizei. Investiţiile chineze ar mai echilibra situaţia bilaterală concretă, net defavorabilă României. Ponta se întoarce astăzi dintr-un turneu asiatic care a mai cuprins Kazahstan, Uzbekistan şi Azerbaidjan ţări în care, de asemenea, premierul român a prezentat marile planuri de investiţii ale României pentru anii care vin.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 03.07.2013