Şeful misiunii SUA: Noul ambasador al SUA la Bucureşti va fi anunţat în următoarele săptămâni

Autor: Marius Fratila 03.07.2013

"Chiar nu ştiu cine va fi noul ambasador. În mod sigur Casa Albă va face acest anunţ şi mă aştept ca în câteva săptămâni să apară acest nume pe care, repet, nu îl cunosc. Este un proces de câteva luni de la nominalizarea unui ambasador până la venirea la post. Şi eu îmi doresc să avem cât mai repede un nou ambasador aici în Bucureşti", a spus Butcher, într-un interviu acordat MEDIAFAX.

De asemenea, el a afirmat că speră într-o "reprezentare oficială adecvată" a părţii americane la evenimentul de inaugurare a lucrărilor de pe şantierul de la baza Deveselu care va avea loc în perioada următoare.

"Aveţi dreptate când spuneţi că scutul antirachetă este o parte importantă a parteneriatului nostru strategic şi o parte a programului nostru de a proteja Europa de atacuri cu rachete balistice. Şi sperăm că vom avea o reprezentare oficială adecvată la ceremonia de inaugurare de la Deveselu, deşi nu putem spune cine va fi", a menţionat oficialul american.

El a adăugat că nu poate aprecia dacă este posibilă o vizită în România în acest an a secretarului de stat John Kerry, deşi acesta este interesat de parteneriatul strategic cu ţara noastră.

"Dar sigur urmăriţi şi ştirile şi ştiţi că are o mulţime de subiecte pe agendă şi nu pot aprecia când va veni aici. Însă este clar interesat de România, aşa cum este de toţi partenerii noştri", a mai spus însărcinatul cu afaceri.

(Agenţia MEDIAFAX va difuza interviul integral cu Duane Butcher la ora 14.00. Înregistrări video din timpul interviului vor fi disponibile pe www.mediafax.ro)