Visul schimbă faţa lumii/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi 04.07.2013

Cum ar fi să te trezeşti, să-ţi reaminteşti că ai visat, iar apoi să constaţi că visul a alterat realitatea în care trăieşti? Este ceea ce i se întâmplă lui George Orr, care trăieşte într-un timp viitor, când omenirea se confruntă cu poluarea şi suprapopularea, cu războaiele ce ameninţă să distrugă civilizaţia şi planeta. George Orr găseşte o singură cale: drogurile care împiedică visele ce nasc întâi nelinişte, apoi spaimă şi în final teroare.

George Orr este eroul unui roman dătător de fiori, apărut la Bookfest în colecţia de SF a Editurii Trei: „Sfâşierea cerului” de Ursula K. Le Guin. Publicat în urmă cu peste patru decenii, în 1971, şi-a păstrat forţa de sugestie şi problematizare, atinge în cele 200 de pagini subiecte vechi şi actuale: visul şi puterea minţii de a crea o realitate alternativă, suprapopularea planetei şi războaie devastatoare ce ameninţă distrugerea civilizaţiei şi a omenirii, rolul psihiatriei şi al medicamentelor în existenţa individuală şi în cea colectivă.

Ursula K. Le Guin imaginează o societate a viitorului cu o planetă suprapopulată, dar în care indivizii sunt supravegheaţi riguros, până şi la igiena interioară a visului. Aşa că George Orr este depistat că foloseşte droguri şi trimis la terapie obligatorie, el devine pacientul doctorului Haber, un mare specialist, inventatorul unui aparat numit Augmentator, care induce starea de somn.

Dar doctorul Haber vede în suferinţa lui George Orr şansa extraordinară de a schimba lumea, aşa că îl supune unei terapii bazate pe hipnoză în care-i induce visele ce ar urma să rezolve marile probleme ale umanităţii. De aici abia începe jocul celor doi, pentru că ei reiau două dintre cele mai interesante perechi create de literatură şi amplificate apoi de arta filmului: insul comun şi savantul nebun, ucenicul şi vrăjitorul care-l manipulează, eroul şi monstrul.

Doar că Ursula K. Le Guin tulbură stereotipiile şi amestecă rolurile: insul comun are un dar rar, visul eficient ce schimbă faţa lumii, iar geniul care vrea binele constată că induce vise ce se împlinesc altfel decât plănuise: şapte miliarde se reduc la un miliard de locuitori ai planetei (dar unde au dispărut cele şase miliarde?), pacea mult dorită anulează conflictele violente ce zguduie continentele (dar asta doar pentru că popoarele au în faţă un duşman comun – extratereştrii care aterizează pe lună şi ameninţă cu invazia).

„Sfâşierea cerului” este doar una dintre cărţile clasicizate din opera Ursulei K. Le Guin, distinsă cu un mare premiu SF, Locus, în 1972, şi a prilejuit mai multe ecranizări pentru televiziunea americană. Scriitoarea a creat o operă uriaşă, ciclurile ei narative au început să fie traduse în ultimii ani la Editura Corint Junior şi Alexandria. Dar mai presus de ele se află romanul care a consacrat-o – „Mâna stângă a întunericului”, titlu inclus de Harold Bloom în lista finală din „Canonul occidental”.

Şi „Mâna stângă a întunericului” şi „Sfâşierea cerului” fac parte dintre acele cărţi SF ce îşi depăşesc genul şi intră în marea literatură, pentru că ele conţin interogaţii şi răspunsuri profunde privind condiţia omului şi soarta omenirii, pentru că narează întâmplări ce ajung să preocupue şi să obsedeze cititorul, pentru să subiectele sunt construite impecabil, cu o fineţe a scriiturii demnă de marii autori. Iată un singur exemplu de nelinişte pe care ştie să o inducă Ursula K. Le Guin, prin ipoteza lui George Orr ce explică realităţile alternative create prin vis:

„Am visat că sunt acasă. M-am trezit şi eram bine. În pat, acasă. Numai că nu era vreo casă pe care s-o fi avut vreodată, în celălalt timp, prima dată. În timpurile rele, Dumnezeule, aş fi vrut să nu-mi amintesc. În general, n-o fac. Nu pot. Mi-am spus încă de pe atunci că a fost un vis. Că asta a fost vis! Dar n-a fost. Ăsta e. Asta nu e real. Lumea asta nu e nici măcar probabilă. Acela a fost adevărul. Aşa s-a întâmplat. Suntem cu toţii morţi şi am distrus lumea înainte de a muri. N-a mai rămas nimic. Nimic decât visele.”

 

Ursula K. Le Guin, Sfâşierea cerului, traducere din limba engleză de Roxana Brînceanu, Editura Trei, 2013, 224 pag.