Când vor putea călători românii în Statele Unite fără viză ? Declaraţiile despre Visa Waiver ale însărcinatului cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti

Autor: Marius Fratila 03.07.2013

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a declarat, miercuri, că accesul României în programul Visa Waiver va avea loc cel mai probabil peste "câţiva ani".

 



"Sper că foarte curând, dar în mod real nu e vorba de următorii câţiva ani. Aşa cum ştiţi, am văzut o scădere constantă a ratei de refuz a solicitărilor de vize şi aceasta ajută România, dar în acelaşi timp e nevoie şi de unele schimbări legislative în SUA. Administraţia de la Washington sprijină schimbările legislative care sunt acum în Congres şi care ar creşte şansele de acces ale României, dar cel mai probabil va mai dura încă câţiva ani. Dar este o temă la care lucrăm îndeaproape cu partenerii români", a afirmat oficialul american, într-o declaraţie de presă susţinută înaintea recepţiei de Ziua Naţională a SUA.

Butcher declarase anterior, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că înţelege frustrarea românilor privind vizele, dar includerea în programul Visa Waiver nu este o ofertă pentru ţările partenere, ci se bazează strict pe respectarea cerinţelor legislaţiei americane.

"Înţeleg că poate e o frustrare în rândul românilor şi oficialilor de aici, dar e important de amintit că nu vorbim de un mod de a judeca o ţară, nu e o ofertă pe care o facem partenerilor cei mai buni. Legislaţia are cerinţe foarte precise care trebuie îndeplinite şi în privinţa unora dintre acestea, cum ar fi combaterea terorismului şi cooperarea pe probleme de securitate România a făcut progrese importante, dar ceea ce e necesar acum este reducerea acestei rate de refuz şi modificarea legislaţiei pentru a face criteriile ceva mai accesibile", a afirmat el.

Butcher a arătat că rata de refuz a solicitărilor de viză din România a scăzut constant în ultimii ani până la 17% în 2012, iar criteriul privind procentul de 3% care trebuie atins în baza legislaţiei actuale ar putea fi modificat prin adoptarea de Congres a modificărilor susţinute de Administraţia Obama.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat în urmă cu două săptămâni, la Gândul Live, că includerea ţării noastre de către SUA în programul Visa Waiver este o chestiune politică pentru Bucureşti, nefiind un tratament corect faţă de o ţară partener strategic faptul că românii încă stau la uşă pentru viză de intrare pe teritoriul SUA.

"Este o chestiune de imigraţie pentru autorităţile americane, să controleze cine intră, cine iese, dar pentru noi este şi o chestiune politică pentru că un stat cum este România, partener strategic al SUA, cu contribuţii constant majore anterior în Irak, acum în Afganistan şi după 2014 cu faimosul scut antirachetă, cu componentele din România, cu o contribuţie pe intelligence din partea României, în opinia noastră, şi acest lucru l-am spus constant autorităţilor americane, acesta trebuie tratat corect, ca un partener strategic", a afirmat Corlăţean.

De asemenea, el a adăugat că "faptul că noi încă stăm la uşă şi solicităm viză nu cred că este un tratament corect".

Ministrul român a amintit că există un angajament al preşedintelui Barack Obama, în declaraţia din 2011 privind parteneriatul strategic cu România, privind sprijinul administraţiei de la Washington pentru eliminarea vizelor pentru români, iar acesta trebuie "să fie onorat de partea americană".

Corlăţean a arătat că e derulat în continuare efortul de lobby în SUA pentru ca proiectul legislativ care modifică criteriile actuale de intrare în programul Visa Waiver, făcându-le mai flexibile pentru intrarea României, să fie adoptat de Congresul SUA, în dezbaterea căruia se află din 2012.

El a subliniat că partea română lucrează împreună cu Ambasada SUA la Bucureşti pentru reducerea ratei de respingere a aplicaţiilor pentru viză, unul dintre criteriile actuale de acces în program fiind ca aceasta să fie de 3%, în timp ce în România a fost în 2012 de peste 17%.

Corlăţean a spus că părţii americane i s-a argumentat şi că este "total incorect" să fie socotite ca număr de cereri respinse cele reformulate de aceeaşi persoană căreia i s-a refuzat anterior solicitarea de viză, crescând astfel procentul total de respingere al României.