Cum se încearcă evitarea practicilor frauduloase prin noul Cod al insolvenţei: Creşterea răspunderii şi schimbarea sistemului de vot la aprobarea planului de reorganizare

Persoanele cărora le este imputată insolvenţa unei firme ar putea fi obligate să acopere din propria avere, parţial sau integral, datoriile societăţii respective şi nu vor mai avea dreptul să ocupe poziţia de administrator la alte companii timp de 10 ani de la data hotărârii judecătoreşti definitive.

Acesta este unul dintre principalele puncte prin care Ministerul Justiţiei şi consorţiul de practicieni desemnat să elaboreze un cod al insolvenţei, aflat încă în discuţie, încearcă să reducă numărul de acţiuni frauduloase într-un domeniu al insolvenţelor care a afectat peste 100.000 de firme în ultimii cinci ani.

Noile prevederi sunt incluse în draftul Codului insolvenţei obţinut de Mediafax.

„Modificările propuse de Codul insolvenţei vor fi publicate în august pe site-ul Ministerului Justiţiei şi supuse dezbaterii, fiind aşteptate propuneri şi sugestii. Principala idee avută în vedere de acest cod este legată de modalităţile de evitare a practicilor frauduloase în procedura insolvenţei, în condiţiile în care anumite puncte ale actualei legi sunt în unele cazuri speculate de către companii“, afirmă avocatul Stan Tîrnoveanu, partener al casei de avocatură ZRP şi al firmei de insolvenţă ZRP Insolvency.

El menţionează totodată că, pe lângă votul pe clase de creditori în vederea aprobării unui plan de reorganizare, prin noul cod ar putea fi nevoie şi de votul creditorilor ce deţin cel puţin 30% din masa credală. „În prezent poţi trece un plan de reorganizare şi cu acordul a doar 1% din masa credală: salariaţii care au restanţe de câteva zeci de lei, creditorii bugetari, către care de asemenea restanţele pot fi neînsemnate şi câţiva furnizori: ai trei categorii de creditori din cinci şi ţi-a fost aprobat planul. Prin noul cod este necesar un vot favorabil atât cantitativ, cât şi calitativ“, explică avocatul.

Tîrnoveanu vorbeşte de asemenea de o extindere şi o agravare a răspunderii persoanelor care au contribuit direct la starea de insolvenţă, măsură care ar putea genera o anumită prudenţă a administratorilor şi acţionarilor.

La capitolul privind atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, documentul stabileşte că în cazul în care în raportul administratorului judiciar sau al lichidatorului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, judecătorul sindic poate dispune, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, ca o parte sau întreg pasivul neplătit al debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă.

Se va considera că acele persoane sunt responsabile dacă au folosit bunurile sau creditele firmei în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, au făcut acte de comerţ în interes personal sub acoperirea firmei, au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, firma la încetarea de plăţi, au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, au deturnat sau au ascuns o parte din activul firmei ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia, au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura firmei fonduri în scopul întârzierii încetării de plăţi, au plătit sau au dispus să se plătească, în luna precedentă încetării plăţilor, cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.

În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidator, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se vor prezuma.

Totodată, în forma actuală a proiectului, Codul insolvenţei stabileşte că în cazul în care sunt cinci categorii de creditori, planul de reorganizare se consideră acceptat dacă pentru cel puţin trei dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi se acceptă planul, cu condiţia ca pentru minimum una dintre categoriile defavorizate să se accepte planul şi ca din totalul valoric al masei credale cel puţin 30% să accepte planul.

Premierul Victor Ponta declara în luna aprilie că trebuie instituite sancţiuni în cazul persoanelor care introduc în mod fraudulos firmele în insolvenţă, pentru a nu plăti taxe şi impozite.
 

Cinci schimbări pe care le-ar putea aduce Codul insolvenţei

1. Codul insolvenţei stabileşte că în cazul în care sunt cinci categorii de creditori planul de reorganizare se consideră acceptat dacă pentru cel puţin trei dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi se acceptă planul, cu condiţia ca pentru minimum una dintre categoriile defavorizate să se accepte planul şi ca cel puţin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul.

2. În cazul în care în raportul administratorului judiciar sau al lichidatorului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, judecătorul sindic poate dispune, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, ca o parte sau întregul pasiv neplătit al debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului.

3. Un creditor va fi îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei în cazul în care creanţa sa împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile, nu de peste 90 de zile ca în prezent.

4. Un debitor va putea cere intrarea în insolvenţă doar dacă datoriile sale, de altă natură decât cele salariale, se cifrează la minimum 90.000 lei, în timp ce creditorii vor putea cere intrarea în insolvenţă a debitorului pentru o creanţă de 45.000 lei.

5. Toate procedurile, cu exceptia apelului, vor fi de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie debitorul şi-a avut sediul cel puţin un an anterior datei sesizării instanţei.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.07.2013