Finanţele au împrumutat 300 mil. lei prin bonduri pe 2 ani, la un randament în creştere

Autor: Monica Juganaru 08.07.2013

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri 300 milioane lei prin obligaţiuni cu scadenţa la doi ani, exact cât şi-a propus, la un randament mediu de 4,79%, în creştere faţă de licitaţia pentru acelaşi instrument organizată în luna iunie. Băncile au realizat subscrieri de 1,66 miliarde lei. Azi, Trezoreria va organiza o licitaţie suplimentară pentru oferte necompetitive, cu o valoare indicativă de 30 milioane lei.

La începutul lunii iunie, Finanţele au vândut obligaţiuni din aceeaşi emisiune la un randament mediu de 4,66%. Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna iulie emisiuni de titluri de stat de 1,76 miliarde lei şi, respectiv, de 150 milioane euro, în condiţiile în care în această lună ajung la scadenţă titluri de 3,778 miliarde lei.

Trezoreria a stabilit pentru luna iulie o singură emisiune de certificate de trezorerie, cu valoare indicativă de 300 milioane lei şi maturitate de şase luni, şi patru operaţiuni pentru vânzare de obligaţiuni cu scadenţe de doi şi, respectiv, cinci ani.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.07.2013