Prima ţară din lume care îşi pierde statutul de economie dezvoltată. Cât de tragică este situaţia Greciei?

Autor: Radu Racu 11.07.2013
Un anunţ din luna iunie a specialiştilor care întocmesc indicele Morgan Stanley Capital Index prognoza că Grecia va deveni la finalul acestui an primul stat din lume care va părăsi statutul de economie dezvoltată, urmând să coboare pe orbita emergentelor, însă retrogradarea statului european nu reflectă neapărat "ghinionul financiar" al elenilor, scrie pe blogul său Mark Mobius, preşedintele fondului de investiţii Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea.
 
"E interesant că Grecia a fost clasificată de indicele MSCI drept economie emergentă în anul 1987, când eu am început să lucrez la Templeton Emerging Markets Group, şi, cu toate că ştirile recente pot zugrăvi o imagine de înrăutăţire dramatică a economiei greceşti, explicaţia MSCI pentru retrogradare este mai lumească", notează executivul.
 
Clasificarea statelor în "dezvoltate", emergente" şi "de frontieră" a fost concepută iniţial pentru a răspunde la apariţia pe scena mondială a unor noi economii, cu grade diferite de dezvoltare. Pentru a fi clasificată ca dezvoltată, o ţară trebuia să aibă un PIB per capita cu 25% mai mare decât limita stabilită de Banca Mondială pentru ţările cu venituri ridicate. În 2011, acest prag a fost plasat de BM la  12.475 de dolari, însă nivelul din Grecia este cel puţin dublu, situaţie care evidenţiază faptul că alţi parametri au stat la baza deciziei MSCI, notează Mobius.
 
Executivul subliniază în postarea de blogul său că factorii cei mai importanţi care au generat decizia MSCI au fost de fapt indicatori ca uşurinţa tranzacţionării unor companii, gradul de siguranţă pe care îl au aceste tranzacţii, disponibilitatea ţării de a accepta patronat străin în economie, eventuale restricţionări ale fluxurilor de capital străin.
 
Grecia a picat testul MSCI atât la dimensiune cât şi la grad de accesibilitate după ce bursa s-a prăbuşit în anul 2007, iar o parte din companiile mari au ales să se relisteze pe pieţe de capital externe, situaţie care a lăsat piaţa internă fără lichiditate şi jucători importanţi care să atragă investiţii din partea unor jucători externi. În plus, autorităţile bursiere elene au eşuat în egala ritmurile de creştere din alte state pe segmente ca împrumuturi bursiere sau tranzacţii short, argumentează Mobius.
 
Mobius, care conduce un fond de investiţii specializat pe pieţele emergente, nuanţează în postarea să că simpla retrogradare a Greciei în indicele MSCI nu înseamnă că banii vor fi alocaţi imediat în regiune. "Observăm câteva indicii că economia greacă atinge un punct de cotitură şi suntem foarte atenţi la posibilităţile de investiţii", explică oficialul.