Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autori: Anca Dumitrescu , Valentin Vidu - Mediafax 21.07.2013

Piaţa auto din Rusia va inversa tendinţa negativă actuală şi va devansa Germania, devenind cea mai mare din Europa şi a cincea din lume până în 2020, potrivit unui studiu realizat de Boston Consulting Group, relatează Automotive News Europe. Producători occidentali precum General Motors, Volkswagen, Ford Motor şi Renault au investit masiv în Rusia, anticipând că piaţa va creşte odată cu dezvoltarea clasei de mijloc. Studiul anticipează că Rusia poate urma Brazilia şi China pentru a se transforma dintr-o piaţă a exportatorilor străini într-una dominată de vehicule fabricate local. Boston Consulting anticipează că piaţa auto din Rusia va creşte în medie cu 6% pe an până în 2020, când va ajunge la un volum anual al vânzărilor de 4,4 milioane de vehicule, faţă de 2,9 milioane de unităţi în 2012. Astfel, piaţa auto din Rusia va urca pe locul cinci în lume în funcţie de vânzări, după China, Statele Unite, India şi Brazilia. Anul trecut, Rusia s-a plasat pe poziţia a şaptea, în urma Chinei, SUA, Japoniei, Braziliei, Germaniei şi Indiei. În 2009, Rusia se afla pe locul 10 la nivel mondial. Anca Dumitrescu

O largă majoritate a grecilor consideră necesare concedieri ale unor funcţionari, potrivit unui sondaj publicat duminică, după câteva zile de la adoptarea, contestată de mii de manifestanţi, a unui plan de reorganizare a funcţiei publice, scrie AFP. Măsuri privind efectuarea unor concedieri în rândul administraţiei greceşti sunt susţinute de 60,6% dintre cei chestionaţi, alţi 36% opunându-se, relevă acest sondaj efectuat de Institutul Kapa asupra unui eşantion de 1.002 persoane, marţi şi miercuri, în cele mai intense două zile de mobilizare socială împotriva acestei soluţii supuse aprobării Parlamentului. Celor aproximativ 70% dintre simpatizanţii Noii Drepte (dreapta) şi Pasok (socialişti) - cele două partide ce formează coaliţia aflată la putere - care aprobă soluţia concedierii li se alătură 47,7% dintre simpatizanţii partidului Syriza (stânga radicală), cea mai importantă forţă a opoziţiei, care nu încetează să denunţe ravagii în rândul populaţiei şi la nivel social provocate de „livrarea“ ţării supraîndatorate creditorilor UE şi FMI. Potrivit acestui sondaj, publicat de săptămânalul To Vima, 64,5% dintre persoanele chestionate se declară, dea semenea, în favoarea desfiinţării inamovabilităţii funcţionarilor. Valentin Vidu

Mii de persoane purtând culorile roşu, galben şi negru, culorile naţionale, l-au ovaţionat ieri pe noul rege Philippe (foto), la Bruxelles, strigând „Trăiască regele!“, scrie AFP. La ora locală 13.00 (14.00, ora României), noul cuplu regal a apărut la balconul Palatului Regal, declanşând uralele celor 8.000 până la 10.000 de persoane care aşteptau de câteva ore, sub un soare arzător. Această afluenţă este însă mai redusă decât se aşteptau autorităţile. Ele au strigat „Trăiască regele!“ şi „Trăiască regina!“, în franceză şi olandeză. Unii au cerut un „big kiss“ de la noul cuplu regal. Regele Philippe, care a depus jurământul cu trei sferturi de oră mai înainte, sărută mâna soţiei sale, Mathilde, strălucitoare în rochia de mătase naturală. Noilor suverani li se alătură predecesorii lor, Albert şi Paola, iar mulţimea izbucneşte în aplauze. Ies pe balcon şi cei patru copii ai cuplului, inclusiv prinţesa moştenitoare Elisabeth, care va împlini curând vârsta de 12 ani, îmbrăcată în roşu. „Sunt mulţumită, i-am încurajat. Este un nou început“, declară Catherine, în vârstă de aproximativ 50 de ani, din Bruxelles. „Altundeva aş fi republican, însă aici regii noştri îşi joacă rolul perfect“, afirmă Olivier Leleux, în vârstă de 40 de ani. Valentin Vidu

Coaliţia de dreapta condusă de premierul japonez Shinzo Abe şi-a asigurat o largă majoritate în Senat, în urma scrutinului de duminică, a anunţat postul public NHK, scrie AFP. Potrivit primelor estimări efectuate pe baza proiecţiilor la ieşirea de la urne, Partidul Liberal-Democrat (PLD, dreapta) al lui Shinzo Abe şi partenerul său Noul Komeito (centru) ar obţine cel puţin 71 dintre cele 121 de mandate aflate în joc în cadrul scrutinului vizând jumătate din mandatele Camerei superioare, oferindu-le o majoritate absolută de 130 de mandate dintr-un total de 242. Cele două partide, care dispun deja de o majoritate de două treimi în Camera inferioară a Parlamentului, ar obţine astfel mână liberă pentru a-şi implementa politicile. Alegeri pentru jumătate dintre mandatele de senator au loc la fiecare trei ani. Participarea în acest scrutin este totuşi mai degrabă slabă, deşi a fost autorizată pentru prima dată efectuarea de campanii electorale pe Internet. Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Democrat din Japonia (PDJ, centru-stânga), pare că a suferit o înfrângere dură, obţinând potrivit estimărilor 11 mandate, mai puţin de jumătate din cele pe care le deţinea anterior. Valentin Vidu

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.07.2013