Statul se aşteaptă la peste 600 mil. euro din vânzarea a 15% din Romgaz şi ia în calcul o listare duală la Bucureşti şi Londra sau Varşovia

Autor: Roxana Petrescu 25.07.2013

Statul este hotărât să înceapă listarea Romgaz în noiembrie, aşteptările pentru pachetul de 15% din companie fiind de peste 600 milioane de euro, spune Gabriel Dumitraşcu, fostul şef al OPSPI şi actual director general al Direcţiei de Privatizare din Departamentul de Energie.

“Suma este puţin cam mare şi este peste posibiltăţile pieţei de capital din România. De aceea ne gândim la o listare duală pe BVB şi pe bursa de la Londra sau Varşovia”, a declarat Dumitraşcu.

În legătura cu listarea altor companii energetice de stat, Dumitraşcu a precizat că listarea Nuclearelectrica ar putea avea loc de la jumătatea lunii septembrie, Hidroelectrica ar putea fi listată în toamna anului viitor iar pentru Complexul Energetic Oltenia este programată listarea în prima jumătate a anului 2014.