Ministrul Sănătăţii: noul proiect de salarizare va micşora exodul medicilor

Autor: Ioana David 31.07.2013

Eugen Nicolăescu, ministrul sănătăţii, a spus că proiectul de salarizare a personalului medical ce va fi lansat în dezbatere publică este inspirat de modelul francez, care funcţionează de 40 de ani.

“Scoţând medicii din grila de salarii bugetare spunem că medicul poate lucra cu normă întreagă în spitalul public, dar trebuie să venim şi cu ceva în plus. De aceea spunem că peste cele şapte ore de program medicul poate să acorde consultaţii în propriul spital şi să nu mai alerge în nu ştiu câte cabinete private pentru că pentru acelaşi lucru, spitalul public îi poate pune la dispoziţie o cotă parte din secţia publică. Vorbim despre consultaţii private, pe paturi private din secţiile private, dar din spitalul public”, a spus Nicolăescu.

El nu a precizat ce tarife vor putea percepe medicii care vor oferi astfel de consultaţii, ci doar că 60% din încasări vor merge la medic, 30% din bani vor merge la echipă iar 10% la spital.

“Toată activitatea privată se desfăşoară în afara programului de lucru. Un asemenea sistem funcţionează de 40 de ani în Franţa”, a mai spus Nicolăescu. Ministrul a adăugat că noul proiect va stopa exodul medicilor.