Romgaz apasă pedala: contractele semnate în primul semestru sunt triple faţă de tot anul trecut

Autori: Roxana Petrescu , Andrei Chirileasa 31.07.2013

Cele mai mari zece contracte atribuite de Romgaz în primul semestru din 2013 au o valoare de peste 556 de milioane de lei (126 mil. euro), de aproape trei ori mai mare decât valoarea primelor zece contracte atribuite în tot anul trecut.

Şi acum, la fel ca şi anul trecut, marele câştigător a fost Prospec­ţiuni, companie controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender. „S-au intensificat lu­crările“, spune Virgil Metea, noul şef al celui mai valoros activ al statului, nu­mit în această funcţie luna trecută.

Virgil Metea, 52 de ani, este absolvent al Institu­tului de Petrol şi Gaze Ploieşti, şi a mai lucrat în Romgaz în pe­rioa­da 2001-2002 ca şef al ser­viciului de dezvoltare. Din 2002 intră în condu­cerea Dis­trigaz Nord, iniţial pe func­ţia de director de dez­vol­tare şi apoi ca di­rector ge­neral.