OMV angajează 1.600 de petrolişti pentru lucrări în Norvegia şi Marea Neagră, acolo unde ar putea face cea mai mare descoperire de gaze din istoria companiei
Grupul petrolier austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom, va angaja 1.600 de oameni până în 2016, specialişti în industria petrolieră şi absolvenţi ai învăţământului superior. Campania masivă de recrutare vine mai ales în contextul lucrărilor din Norvegia şi Marea Neagră, acolo unde OMV dezvoltă în prezent ceea ce ar putea reprezenta cea mai mare descoperire de gaze naturale din istoria companiei.
"OMV se concentrează pe dezvoltarea sectorului de explorare şi producţie încă din 2011, fapt ce influenţează pozitiv piaţa muncii. Pentru a ne atinge obiectivele de dezvoltare, vom avea nevoie de sprijinul a încă 1.600 de angajaţi", spune Gerhard Roiss, CEO al OMV.
Potrivit reprezentanţilor companiei, OMV este partener în dezvoltarea câmpurilor de gaze Aasta Hansteen şi Zidane din Marea Norvegiei, iar în Marea Neagră dezvoltă în prezent ceea ce ar putea reprezenta cea mai mare descoperire de gaze naturale din instoria companiei.