Viaţa emoţională a creierului (I). O cercetare ştiinţifică/ de Dr. Richard J. Davidson şi Sharon Begley

Această carte prezintă o călătorie personală şi profesională întreprinsă cu scopul de a înţelege de ce şi cum răspund în mod diferit oamenii din punct de vedere emoţional la provocările vieţii şi este motivată de dorinţa mea de a-i ajuta să trăiască o viaţă mai sănătoasă şi mai împlinită. Urzeala „profesională” a acestei ţesături descrie dezvoltarea unei discipline hibride cunoscută sub numele de neuroştiinţă afectivă, studiul mecanismelor creierului care ne marchează emoţiile, căutarea de noi căi de amplificare a sentimentului de bună stare şi promovarea calităţilor pozitive ale minţii. Urzeala „personală” este propria mea poveste. Impulsionat de convingerea că, aşa cum îi spune Hamlet lui Horatio, „Mai multe-s pe pământ şi-n cer, Horatio,/ Decât închipuie filozofia “, abordările standard despre minte oferite de psihologia şi neuroştiinţa ortodoxe, m-am aventurat dincolo de limitele care circumscriu aceste discipine, uneori fiind trântit la pământ, dar, în final, sper, realizând măcar în parte ceea ce mi-am propus să fac, şi anume să arăt printr-o cercetare riguroasă că emoţiile, departe de a fi fleacuri neurologice aşa cum credea ştiinţa ortodoxă despre ele, de fapt sunt centrale pentru funcţiile creierului şi viaţa minţii.

Cei treizeci de ani pe care i-am dedicat cercetării în domeniul neuroştiinţei afective au produs sute de descoperiri, de la mecanismele creierului care stau la baza empatiei şi diferenţele dintre creierul autist şi cel care se dezvoltă normal, până la modul în care sediul raţionalităţii din creier ne poate arunca în adâncimile emoţionale tulburi ale depresiei. Sper că aceste rezultate au contribuit la înţelegerea a ceea ce înseamnă să fii uman, a ceea ce înseamnă să ai o viaţă emoţională. Dar, în timp ce aceste descoperiri se acumulau, m-am întors de la viaţa de zi cu zi la laboratorul meu de la Universitatea din Wisconsin, Madison, care a început să semene, în timp, cu o mică firmă. În primăvara lui 2011, în momentul în care scriu aceste rânduri, am unsprezece doctoranzi, zece aplicanţi pentru studii post-doctorale, patru programatori IT&C, alţi douăzeci şi unu de membri ai personalului administrativ şi de cercetare şi fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ douăzeci de milioane de dolari de la National Institutes of Health şi alţi finanţatori.

Din mai 2010 sunt directorul Centrului pentru Investigarea Minţii Sănătoase al Universităţii, un complex de cercetare dedicat învăţării modului în care calităţi ale minţii pe care omenirea le-a preţuit încă dinainte de zorii civilizaţiei, ca de exemplu compasiunea, bună starea, caritatea, altruismul, bunătatea, dragostea şi alte aspecte nobile ale condiţiei umane, se nasc în creier şi cum pot fi educate. Unul dintre marile merite ale centrului este că nu ne limităm munca doar la cercetare. Ne dorim foarte mult să aducem aceste rezultate în lume, unde să aibă un impact asupra vieţii oamenilor. În acest scop, am dezvoltat un curriculum preşcolar şi pentru şcoala elementară destinat cultivării bunătăţii şi responsabilizării şi evaluăm impactul acestei pregătiri atât asupra rezultatelor şcolare, cât şi asupra atenţiei, empatiei şi cooperării. Un alt proiect investighează dacă antrenarea în tehnici de respirare şi meditaţia îi poate ajuta pe veteranii întorşi din Afganistan şi Irak să facă faţă stresului şi anxietăţii.

Îmi plac toate aceste lucruri, atât ştiinţa, cât şi aplcaţiile rezultatelor noastre în lumea reală. Dar poţi fi consumat de ele cu uşurinţă. (Adesea spun în glumă că am mai multe slujbe cu normă întreagă, de la supervizarea aplicaţiilor pentru obţinerea de fonduri nerambursabile şi până la negocierea cu comitetele de bioetică ale Universităţii pentru a obţine permisiunea de a efectua cercetări asupra unor subiecţi umani care se oferă voluntar.) Nu vreau ca acest lucru să se întâmple.

De aceea, cam acum zece ani am început să scrutez atât cercetarea mea, cât şi pe cele ale altor laboratoare dedicate neuroştiinţei afective, şi anume nu în privinţa rezultatelor individuale interesante, ci din perspectiva imaginii de ansamblu. Astfel am descoperit că deceniile noastre de muncă au dezvăluit ceva fundamental despre viaţa emoţională a creierului, şi anume că fiecare dintre noi este caracterizat de ceea ce am început să numesc Stil Emoţional.

Înainte să descriu pe scurt componentele Stilului Emoţional, voi explica rapid cum se relaţionează cu alte sisteme de clasificare care încearcă să clarifice vasta diversitate a modurilor de a fi uman: stări emoţionale, trăsături emoţionale, personalitate şi temperament.

Cea mai mică, mai efemeră unitate de emoţie este o stare emoţională. Durând de obicei câteva secunde, tinde să fie declanşată de o experienţă – fiorul de bucurie pe care-l resimţi la vederea colajului de macaroane pe care ţi l-a făcut copilul de Ziua Femeii, sentimentul de împlinire pe care-l ai la încheierea unui proiect important la serviciu, furia pe care o simţi atunci când este nevoie să lucrezi în toate cele trei zile ale unui weekend, tristeţea care te cuprinde atunci când copilul tău este singurul din clasă care nu a fost invitat la o petrecere. De asemenea, stările emoţionale de moment pot lua naştere dintr-o activitate pur mentală, cum ar fi reveria, introspecţia sau anticiparea viitorului. Însă indiferent dacă sunt declanşate de experienţe din lumea reală sau de cele mentale, stările emoţionale de moment tind să se disipeze, fiecare dintre ele făcând loc următoarei.

O emoţie care persistă şi rămâne neschimbată timp de mai multe minute, ore sau chiar zile este o dispoziţie, ca atunci când „te afli într-o dispoziţie proastă”. Un sentiment care te caracterizează nu doar câteva zile, ci ani, este o trăsătură emoţională. Ne gândim la cineva care este mereu iritat ca la cineva morocănos, iar la cineva care pare mereu supărat pe lume ca la cineva mânios. O trăsătură emoţională (o stare cronică în care eşti gata oricând să reacţionezi cu furie) creşte probabilitatea ca tu să trăieşti o anumită stare emoţională (furia), deoarece scade pragul de care este nevoie pentru a simţi o asemenea stare emoţională de moment.

Stilul Emoţional este un mod consecvent de a răspunde experienţelor din viaţa noastră. El este guvernat de reţele cerebrale specifice, identificabile, şi poate fi măsurat utilizând metode de laborator obiective. Stilul Emoţional influenţează probabilitatea de a simţi anumite stări emoţionale de moment, de a avea anumite trăsături şi dispoziţii emoţionale. Deoarece Stilurile Emoţionale sunt mai apropiate de ceea ce stă la baza sistemelor cerebrale decât de stările sau trăsăturile emoţionale, ele pot fi considerate atomii vieţii noastre emoţionale sau cărămizile fundamentale din care aceasta este construită.

Prin contrast, personalitatea, o modalitate mai familiară de descriere a oamenilor, nu este nici fundamentală, în acest sens, şi nici localizată în mecanisme neurologice identificabile. Personalitatea constă într-un set de calităţi superioare, care cuprind trăsături emoţionale specifice şi Stiluri Emoţionale. Să luăm, spre exemplu, foarte bine studiata trăsătură de personalitate a agreabilităţii. Persoanele care sunt extrem de agreabile, conform evaluărilor psihologice standard (dar şi ale lor personale sau ale persoanelor care le cunosc bine), sunt empatice, grijulii, prietenoase, generoase şi săritoare. Însă fiecare dintre aceste trăsături emoţionale este produsul unor aspecte diferite ale Stilului Emoţional. Spre deosebire de personalitate, Stilul Emoţional poate fi trasat conform unei semnături caracteristice, specifice a creierului. Atunci, pentru a înţelege baza cerebrală a trăsăturii de personalitate de a fi agreabil, este necesar să sondăm mai adânc în Stilul Emoţional care o conţine.

În ultima vreme, psihologia a produs cu entuziasm scheme de clasificare, afirmând că există patru feluri de temperament, cinci componente ale personalităţii sau Dumnezeu mai ştie câte tipuri de caracter. Deşi sunt perfect interesante şi chiar distractive – iar presa le-a acordat spaţii ample, descriind care tipuri de caracter se potrivesc într-o bună relaţie romantică, liderilor în domeniul businessului sau psihopaţilor –, aceste scheme nu prea sunt valide ştiinţific vorbind, deoarece nu sunt bazate pe nicio analiză riguroasă asupra mecanismelor  cerebrale care se se află în spatele lor. Tot ceea ce are a face cu comportamentul uman, sentimente şi moduri de a gândi vine din creier, astfel încât orice schemă de clasificare validă trebuie să aibă la bază creierul. Ceea ce mă aduce înapoi la Stilul Emoţional.

Stilul Emoţional cuprinde şase dimensiuni. Nefiind nici aspecte convenţionale ale personalităţii şi nici simple trăsături emoţionale sau dispoziţii şi, cu atât mai puţin, criterii de diagnostic pentru boli mentale, aceste şase dimensiuni reflectă descoperirile cercetării neuroştiinţei moderne:

• Rezilienţă: cât de încet sau repede îţi revii în urma adversităţii.
• Perspectivă: cât de mult eşti capabil să susţii emoţii pozitive.
• Intuiţie Socială: cât de dotat eşti să preiei semnale sociale de la persoane din jurul tău.
• Conştiinţă de Sine: cât de bine percepi senzaţii corporale care reflectă emoţii.
• Sensibilitate la Context: cât de bun eşti în a-ţi regla răspunsurile emoţionale, cu scopul de a lua în considerare contextul în care te afli.
• Atenţie: cât de ascuţită şi clară îţi este concentrarea.

Probabil că nu la aceste şase dimensiuni ai fi ajuns, dacă ai fi stat să te gândeşti la emoţiile tale şi la felul în care ar putea să difere faţă de ale altora. În aceeaşi măsură, probabil că nu ai ajunge tocmai modelul Bohr al atomului, dacă ai fi reflectat la structura materiei. Pun semnul egal între munca mea şi cea a fondatorilor fizicii moderne doar pentru a trage o concluzie generală, şi anume că este un lucru rar ca mintea omenească să poată să determine adevărurile naturii sau chiar ale noastre înşine prin intuiţie sau observaţie întâmplătoare. De aceea avem ştiinţa. Numai prin numeroase experimente metodice şi riguroase putem să ne dăm seama cum funcţionează lumea şi cum funcţionăm noi înşine.

Aceste şase dimensuni au apărut în urma cercetării mele în domeniul neuroştiinţei afective şi au fost completate şi consolidate de descoperiri ale colegilor mei din întreaga lume. Ele reflectă proprietăţi şi patternuri ceberale, un sine qua non pentru orice model de comportament şi emoţie umane. În cazul în care cele şase dimensiuni nu rezonează cu felul în care te înţelegi tu pe tine însuţi sau cu felul în care îi înţelegi pe cei care îţi sunt apropiaţi, probabil că este din cauză că mai multe dintre ele operează la niveluri care nu sunt imediat evidente. Spre exemplu, nu tindem să fim conştienţi unde anume ne aflăm în dimensunea Rezilienţei. Cu câteva excepţii, nu acordăm atenţie rapidităţii cu care ne revenim în urma unui eveniment stresant. (O excepţie ar fi extrem de traumatizantă în cazul morţii unui copil; în acest caz, aţi fi prea conştienţi că aţi rămas ca o cutie goală timp de luni de zile). Însă îi trăim consecinţele. Spre exemplu, dacă te cerţi cu cineva apropiat dimineaţa, te poţi simţi irascibil toată ziua, deşi nu îţi dai seama că motivul pentru care eşti arţăgos, morocănos şi bădăran este că nu ţi-ai recăpătat echilibrul emoţional, o caracteristică a stilului Recuperare Lentă. Îţi voi arăta în capitolul 3 cum poţi deveni mai conştient de Stilul tău Emoţional, primul şi cel mai important pas în orice încercare fie de a accepta în mod elegant cine eşti, fie de a schimba acest lucru.

O regulă importantă în ştiinţă este că orice nouă teorie care aspiră să o înlocuiască pe una anterioară trebuie să explice aceleaşi fenomene explicate de vechea teorie, dar şi fenomene noi. Pentru a fi acceptată ca o teorie mai precisă şi mai cuprinzătoare a gravităţii decât ceea ce a propus Isaac Newton după ce a văzut mărul căzând din copac (sa nu), teoria generală a relativităţii a lui Einstein a trebuit să explice atât toate fenomenele gravitaţionale pe care le-a explicat teoria lui Newton, cum ar fi orbitele planetelor în jurul Soarelui şi viteza cu care obiectele cad spre pământ, cât şi noi fenomene, cum ar fi curbarea luminii în jurul unei stele mari. Dă-mi voie, atunci, să arăt că Stilul Emoţional are suficientă putere de explicaţie pentru a da seamă de bine stabilitele trăsături de personalitate şi tipuri de temperament; mai târziu, în special în capitulul 4, vom vedea că acesta are o bază solidă în creier, un lucru pe care alte scheme de clasificare nu îl au.

Eu cred că fiecare personalitate individuală şi temperament reflectă o combinaţie diferită a celor şase dimensiuni ale Stilului Emoţional. Ia cele „cinci mari” trăsături ale personalităţii, care reprezintă unul dintre sistemele de clasificare standard în psihologie: deschiderea faţă de experienţe noi, conştiinciozitatea, extroversiunea, agreabilitatea şi nervozismul:

• O persoană cu un nivel ridicat de deschidere faţă de experienţe noi are o Intuiţie Socială puternică. Ea este, de asemenea, foarte conştientă de sine şi tinde să fie concentrată în stilul său de Atenţie.
• O persoană conştiincioasă are o Intuiţie Socială bine dezvoltată, un stil de Atenţie concentrat şi o Sensibilitate la Context.
• O persoană extrovertită îşi revine rapid în urma unei adversităţi, situându-se în acest fel la capătul Recuperare Rapidă a spectrului Rezilienţei. Ea păstrează o Perspectivă pozitivă.
• O persoană agreabilă are o Sensibilitate la Context extrem de bine orientată şi o Rezilienţă puternică; ea tinde totodată să păstreze o Perspectivă pozitivă.
• Cineva cu un nivel ridicat de nevrozism se recuperează încet în urma unei adversităţi. Este o persoană care are o Perspectivă sumbră, negativă, este relativ insensibilă la context şi tinde să fie neconcentrată în stilul său de Atenţie.

Din volumul Creierul şi inteligenţa emoţională. Cum îţi afectează tiparele lui unice felul în care gândeşti, simţi şi trăieşti şi cum le poţi schimba, de Dr. Richard J. Davidson şi Sharon Begley, în pregătire la Editura Litera, în seria de nonficţiune coordonată de Andreea Stoica. Traducere din limba engleză de Valentin Vidu