Brand managerul Bentley şi Lamborghini: Cine şi-a cumpărat Audi Q7 sau A8 în 2007 acum îşi ia Bentley

Autor: Bogdan Alecu 05.08.2013

Are 34 de ani şi o ţintă de vânzări de opt autoturisme Bentley şi un Lamborghini, maşini cu o valoare de 2 mil. euro. În centrul Pipera 2 din nordul Capitalei al diviziei de retail a Porsche Holding, Mihaela Tudorică negociază cu antreprenori sau cu executivi de top vânzarea unor maşini de peste 200.000 de euro. Cum merge piaţa şi care este profilul clienţilor?

„În cazul Bentley, am livrat în acest an patru din cele şase automobile noi înmatriculate, la care se adaugă alte două livrate anul trecut, maşinile livrate până acum fiind din stoc. Targetul fixat pentru acest an este de opt automobile Bentley şi un Lamborghini, pentru care există mai multe discuţii“, a spus Mihaela Tudorică, brand manager pentru Bentley şi Lamborghini într-un interviu acordat ZF.