BlackBerry ar putea fi scoasă la vânzare

Autor: Marius Oncu 12.08.2013

Conducerea producătorului canadian de smartphone-uri BlackBerry a înfiinţat o comisie care va analiza opţiuni pivind viitorul companiei, inclusiv colaborări, parteneriate strategice, vânzarea şi alte posibile tranzacţii, pentru a aduce beneficii cât mai ridicate acţionarilor, potrivit MarketWatch.

BlackBerry a precizat că nu există garanţia că procesul va conduce la o tranzacţie.

Din comisie vor face parte directorul general, Thorsten Heins, şi mai mulţi membri ai board-ului director.

Deciza de a analiza opţiunile companiei vine după cinci ani în care BlackBerry a cedat teren pe piaţa smartphone-urilor în faţa Apple şi producătorilor de telefoane bazate pe sistemul de operare Android al Google.

BlackBerry, fosta companie Research in Motion, a înregistrat o scădere de 93% a preţului acţiunilor în ultimii cinci ani, iar anul trecut a raporat o pierdere de 646 milioane de dolari, faţă de un profit de 3,5 miliarde de dolari cu doi ani înainte.

Potrivit firmei de cercetare IDC, BlackBerry are o cotă de 2,9% pe piaţa smatphone-urilor, iar poziţia companiei se află constant sub presiunea telefoanelor pe platforme Android şi Windows Phone.