Profitul Băncii Carpatica a urcat cu 74,6% în primul semestru, la 16 mil. lei; activele au scăzut

Autor: Raluca Ghinea 14.08.2013

Banca Comercială Carpatica (BCC) a înregistrat în primul semestru un profit net de 16,1 milioane lei, în creştere cu 74,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la active în scădere cu 23,7% comparativ cu sfârşitul lui 2012, de 3,6 miliarde lei, a anunţat miercuri instituţia de credit.



În primele şase luni ale anului trecut, banca a avut un profit de 9,2 milioane de lei.

Profitul operaţional al băncii a crescut cu 87,9% în prima jumătate a anului, la 36,2 milioane lei, potrivit rezultatelor semestriale auditate ale băncii transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Scăderea activelor cu 23,7% a fost determinată de reducerea portofoliului de titluri cu 42,4% şi scăderea datoriilor din operaţiuni repo şi titluri date cu împrumut, cu 71,8%.

Valoarea creditelor acordate în primul semestru a avansat cu 4,2% faţă de perioada similară a anulu trecut, la 71,5 milioane de lei, iar soldul net al creditării s-a apreciat cu 10% comparativ cu finele anului trecut, la 1,3 miliarde lei.

Totodată, datoriile privind clientela au crescut cu 4,2% de la sfârşitul lui 2012, la 2,62 miliarde lei, în timp ce soldul depozitelor la termen a urcat cu 5,9%, la 2,38 miliarde lei.

Banca avea, la 30 iunie, capitaluri proprii de 383 milioane lei, în creştere cu 5,2% comparativ cu 31 decembrie 2012.

Instituţia de credit are o solvabilitate de 10,6% şi un raport credite/depozite de 61,7%.

"Aspirăm să fim o bancă orientată spre clienţii săi, fiind în continuă căutare de noi oportunităţi şi alianţe strategice", a declarat Johan Gabriels, CEO al Băncii Comerciale Carpatica.

După primul semestru, instituţia de credit avea 139 de unităţi, din care 59 sucursale, 57 agenţii şi 23 puncte de lucru.

Carpatica este controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, care deţine indirect aproape 46% din acţiuni. În nume propriu el controlează 41,29%, iar prin Atlassib mai are 4,55%.

Unul dintre partenerii de afaceri ai acestuia, Corneliu Tănase, are 11,22% din acţiuni. Totodată, fiul unui fost partener de afaceri al lui Carabulea, Alin Albu, deţine un pachet de sub 5% din acţiuni.

Acţiunile BCC au închis şedinţa de tranzacţionare de marţi la un preţ de 0,0599 lei/titlu, în creştere cu 7,16 faţă de referinţă. La această cotaţie, capitalizarea băncii este de 188,46 milioane lei.