Visele sunt uneori poveri/ de Elisabeta Lăsconi

„Fata cu cercel de perlă” de Tracy Chevalier a creat o formulă de roman, ce se bucură de mare succes: în centrul cărţii se află un tablou celebru, şi acţiunea urmăreşte felul cum este pictat, circumstanţele, drama ascunsă în actul creaţiei. Iar personajul principal nu este pictorul, ci modelul, observator şi martor al proiectării fiinţei sale pe pânză.

După misterul fetei cu turban albastru şi cu unicul cercel de perlă a lui Vermeer a venit rândul altor pânze celebre să devină subiect de ficţiune: „Eu, Mona Lisa” de Jeanne Kalogridis, şi de curând „Dansatoarea lui Degas” de Kathryn Wagner, ambele în colecţia „Raftul Denisei”, ele reflectă pasiunea editoarei Denisa Comănescu de a descoperi noi romane ce exploatează original interferenţa artelor şi transformă mari artişti în personaje.

De ce se aventurează o autore şi jurnalistă americană să scrie despre Edgar Degas? Poate că obsesia lui pentru balerine şi multele tablouri ce le surprind mişcările delicate, clipele de odihnă au pasionat-o de multă vreme. Poate pentru că Edgar Degas a adus în pictura impresioniştilor nu atât realismul cum îi plăcea lui să creadă, cât o categorie estetică rară – graţiosul.

Poate Kathryn Wagner a avut un motiv în biografia pictorului – o mama americană; a şi călătorit în Louisiana ca să-şi viziteze rudele, a pictat pânze inspirate de Lumea Nouă. Şi poate alt detaliu a avut o importanţă majoră – semnele orbirii au apărut devreme, a pictat grăbit, profitând de anii când încă distingea nuanţe, dar declinul a fost cumplit, orbire însoţită apoi de surzenie, de lupta pentru a reuşi în arta sculpturii.

Kathryn Wagner a fructificat pasiunea lui Degas pentru balet, artă sincretică ce presupune mişcare şi muzică, elemente de joc actoricesc şi de vestimentaţie artistică. Astfel alege ca personaj o tânără cu talent de balerină, provenind dintr-o familie modestă, din sudul ţării. Alexandrie este un caz clasic pentru Franţa din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: o mamă care vede cum i se spulberă visul de iubire printr-o căsătorie nepotrivită, transferă asupra fetei ambiţiile ei.

Deşi a depăşit vârsta potrivită pentru a începe lecţiile de balet, Alexandrie îşi doreşte să reuşească, recuperează timpul pierdut, ambiţia şi talentul ei sunt şlefuite de o profesoară înzestrată şi de un bătrân înţelept care-i asigură educaţia care să-i ofere acces la Opera din Paris. Părinţii doresc o carieră nu pentru succesul fetei, ci au un scop clar – tranformarea ei în „lorette”, adică în metresa unui om bogat, ca să-şi întreţină familia. Baletul este doar calea, nu ţinta.

Alexandrie parcurge pas cu pas drumul reuşitei, ajunge balerină la Opera din Paris, dar îl cunoaşte pe Edgar Degas, care venea frecvent la repetiţii pentru a le picta. Ea îi pozează pentru tablouri ce atrag cumpărători, şi treptat afinităţile transformă relaţia firească dintre pictor şi model într-o legătură ambiguă şi tensionată. Fata descoperă că Edgar Degas are tot ce ea-şi doreşte: o casă-muzeu plină cu tablouri de mari maeştri, a primit o moştenire ce-i permite să dedice pasiunii sale pentru pictură.

Degas formulează în câteva propoziţii drama care-l macină: „Chiar şi visele devin poveri. Vreau să scap de mine însumi. În fiecare zi dorinţa de a crea o operă de artă mai bună mă arde în interior până când îmi simt degetele ca fiind străbătute de fulgere. Dacă aş putea scăpa de propria mea minte, m-aş putea odihni. Chiar şi când dorm, visez culori şi mă trezesc cu dorinţa de a le recrea, înainte să le uit.”

Scriitoarea a construit romanul ca spectacol de operă: patru acte mari, separate la mijloc de Antract, alcătuite din scene dominate de culoare: Parisul privit cu ochii provincialei inocente, rochii, interioare sau peisaje. Cele mai frumoase descrieri prezintă şedinţele de pozat, bazate pe contrapunctul între ceea ce oferă privirii şi adevărata stare a balerinei.

Lumea baletului se dezvăluie din interior, încât cititorul are iluzia că se află captiv în transparenţa albăstruie a unei lecţii de balet pictate de Edgar Degas.

Kathryn Wagner, Dansatoarea lui Degas, traducere din engleză de Adriana-Carmen Racoviţă, Editura Humanitas fiction, 2013, 328 pag.