Cum aruncă Primăria Capitalei milioane de lei pe dale şi borduri

Autor: Andreea OFIŢERU 14.08.2013

Bucureştenii care au treabă în faţa Magazinului Unirea din centrul Capitalei se împiedică zilnic de dalele lăsate în dezordine de la începerea lucrărilor de modernizare a trotuarelor  în urmă cu un an de zile de primărie.

Când ieşi de la metrou de la Piaţa Unirii, indiferent de ieşire, dezordinea este aceeaşi. În trotuarele care ar trebui să arate ca noi după renovare sunt porţiuni cu dale lipsă, iar bucureştenii sunt nevoiţi să facă  slalom printre dalele sparte şi porţiunile care nu au fost încă refăcute.

În faţa Băncii Internaţionale a Religiilor, doi muncitori lucrează la fundaţia pe care se vor pune dalele.

„De câteva zile am fost chemaţi pentru lucrare”,  spun cei doi, care refuză să ofere mai multe detalii. De ce au durat atât de multe lucrările de refacere a troturelor pe porţiuni relativ mici? Răspunsul vine de la Administraţia Străzilor ai cărei reprezentanţi susţin că perioadele lungi cu vreme rece au încetinit schimbarea trotuarelor.

2,2 mil. lei pentru trotuarele de la Piaţa Unirii

La solicitarea Gândul, reprezentanţii de la Administraţia Străzilor spun că lucrările din zona Unirii ar trebui inaugurate la mijlocul lunii septembrie.

„Lucrările de la Piaţa Unirii fac parte din Acordul- Cadru semnat de Administraţia Străzilor Bucureşti  pe o perioadă de 4 ani privind modernizarea a 27 de intersecţii din Capitală. Costul celor două lucrări, atât  modernizarea trotuarului din faţa Magazinului Unirea, cât şi mo­dernizarea trotuarului din faţa fostei Bănci Interna­ţionale a Religiilor se ridică la 2.200.000 lei”, precizează repre­zentanţii instituţiei.

Lucrările de la Unirii nu sunt singurele care arată rău, cu toate că mai e puţin timp până la inaugurare. În aceeaşi situaţie se află şi  lucrările  pentru reamenajarea trotuarelor cu piatră cubică şi granit în porţiunea dintre Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană. În sensul de mers dinspre Romană spre Universitate, prima porţiune de trotuar este în dreptul magazinului Eva unde au fost schimbate toate pavelele.

Situaţia lucrărilor din teren arată complet diferit de planul cu care s-a câştigat proiectul. Chiar dacă în planul proiectului sunt prevăzuţi mai mulţi copaci, în teren există locuri în care pomii au fost tăiaţi. Se poate observa cu ochiul liber cum pilonii care mărginesc trotuarele lipsesc din loc în loc, astfel încât maşinile pot parca în continuare în locuri nepermise.

Proiectul de schimbare a spaţiului public din Capitală a început vara trecută, cu refacerea trotuarelor de la Universitate. În total, proiectul este în valoare de 1,7 milioane de lei.  

Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Străzilor, vor fi refăcute 27 de mari intersecţii până în 2016. Între Universitate şi Romană, proiectul arată că vor fi amplasate bănci de lemn, vor fi plantaţi copaci şi vor fi puse jardiniere cu flori.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.08.2013.